News Item: Ministrul Apărării a discutat despre participarea României la viitoarea misiune NATO în Afganistan
(Category: PRESA)
Posted by justme
Saturday 03 November 2012 - 21:05:28


Foto: militaryphotos.net


Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, s-a întâlnit cu soldaţii români dislocaţi la Kandahar, în timpul unei vizite efectuate în Afganistan, şi a discutat cu şefii militari despre locul, rolul contingentului românesc şi intenţia de participare a Armatei României la viitoarea misiune NATO în Afganistan, după 2014.


Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, delegaţia română a discutat vineri cu comandantul Comandamentului Regional de Sud, general-maiorul Robert Abrams, şi comandantul Bazei Aeriene Kandahar, generalul de brigadă Scott Dennis.

Pe agenda întrevederii s-au aflat subiecte de interes comun, cum ar fi situaţia curentă şi de perspectivă din zona de responsabilitate a Comandamentului Regional de Sud, locul şi rolul contingentului românesc şi intenţia de participare a Armatei României la viitoarea misiune NATO în Afganistan după 2014, precizează sursa citată.

Sâmbătă, membrii delegaţiei s-au întâlnit şi cu militarii Batalioanelor 1 şi 2 Manevră dislocaţi în bazele înaintate de la Al Masak şi Mescall, unde au discutat despre modul de îndeplinire a misiunilor, despre cooperarea cu militarii americani şi cu trupele de securitate afgane, dar şi despre gradul de asigurare a sprijinului logistic.

Ministrul Dobriţoiu i-a felicitat pe cei peste 1.200 de militari din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, care sunt în misiune în Afganistan, întrucât pe 3 noiembrie se împlinesc 96 de ani de la înfiinţarea trupelor de vânători de munte.

Din delegaţia militară, care a încheiat vizita în Afganistan, au mai făcut parte şeful Statului Major General, general-locotenentul Ştefan Dănilă, şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general-locotenent Ilie Botoş, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenentul Sorin Ioan, alţi reprezentanţi ai conducerii MApN.

NATO va continua să acorde sprijin Afganistanului după anul 2014. Totodată, NATO este de acord să ofere sprijin forţelor afgane în pregătirea personalului, consultanţă şi asistenţă.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.1967 )