News Item: Spumă specială, menită să reducă hemoragia internă la militarii răniţi în teatrele de operaţiuni
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 14 December 2012 - 15:22:49


Foto: hanscomfamily.com


O echipă de oameni de ştiinţă din Marea Britanie lucrează la un proiect susţinut financiar de Armata americană pentru a crea o spumă specială menită să reducă hemoragia internă a soldaţilor răniţi în teatrele de operaţiuni, conform BBC.com.


Această spumă este compusă din două substanţe lichide ce sunt injectate în corpul rănitului şi apoi se amestecă, îşi măresc volumul şi se întăresc, rezultând un fel de tampon intern care limitează considerabil volumul de sânge pierdut.

Această tehnologie se află încă în stadiul de testare preclinică, pe animale. Spuma dintr-un polimer de poliuretan va putea ţine sub control o hemoragie internă timp de cel puţin 60 de minute, mărind astfel substanţial şansele de supravieţuire pentru soldaţii răniţi rămaşi pe câmpul de luptă.

Spumele poliuretanice sunt deja folosite în interiorul pereţilor frigiderelor pentru proprietăţile lor de izolare termică.

Conform rezultatelor testelor preclinice prezentate cu ocazia adunării anuale a American Association for the Surgery of Trauma din Kauai, Hawaii, această spumă măreşte şansele de supravieţuire pentru o rană la ficat, după trei ore de la producerea ei, de la 8% la 72% şi reduce de şase ori volumul de sânge pierdut.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2053 )