Faptul că în Poliţia Română există o „curvăsăreală” cruntă este de notorietate publică de peste 20 de ani, din momentul în care în cadrul acestei instituţii au fost admise ca parteneri egali ai poliţiştilor, femei tinere, frumoase şi svelte, care cu premeditare sau nu, le-au sucit minţile colegilor de breaslă, începând de la comisarul-şef până la ultimul agent.

Principiile clasice ale funcţionării instituţiilor de coerciţie publică exclusiv prin prestaţia bărbaţilor au fost dărâmate de principiul democratic al egalitaţii în drepturi a femeilor cu bărbaţii. Pătrunderea masivă a femeilor în corpul poliţienesc a obligat partea masculină să suporte cu stoicism toate ispitele aducătoare de mari frământări şi dorinţe, nemanifestate în public decât prin suspine înăbuşite. Să vii după 23 de ani de funcţionare a ambelor sexe în creuzetul super-sofisticat al sistemului poliţienesc să încerci să faci o disecţie exhaustivă a relaţiilor interumane, în condiţiile în care până în prezent nu ai mişcat nici un deget pentru a le evalua, reprezintă un demers ipocrit şi cinic care duce această încercare de cunoaştere într-un derizoriu penibil.

Interogatoriul fără perdea al chipeşelor poliţiste poate fi privit şi ca o pătrundere cu bocanci poliţieneşti în viaţa personală a acestor femei, în condiţiile în care până la un punct, relaţiile interumane au eticheta de „strict personal”, atunci când acestea sunt agreate de ambele părţi. Demersul neprofesionist al Ministrului Radu Stroe este vicios şi neavenit, întrucât produce un dezechilibru dăunător între cele două sexe care activează în Poliţie. Pornind de la un caz sau de la câteva cazuri izolate, s-a creat o psihoză colectivă care are în centrul ei un soi de certitudine neverificată: aceea că toţi poliţiştii ar fi fustangii şi că toate poliţistele ar fi nişte potenţiale „curve” prefăcute care acţionează pe şestache pentru obţinerea de favoruri. Adevărata stare din interiorul sistemului nu se va descoperi niciodată, pentru că toate poliţistele interogate vor simula inocenţa şi nevinovăţia cu o artă a prefăcătoriei desăvârşită.

Pe de altă parte, în încăpăţânarea lor prostească, mai marii Poliţiei Române încearcă cu orice preţ să găsească sute de fapte de hărţuire sexuală şi dacă ar fi posibil, să descopere în final că de fapt toate femeile-poliţişti, ar fi fost cel puţin o dată hărţuite, dacă nu şi abuzate sexual. Ne aflăm deja în plină stare de paranoia şi a atitudinii de ”black bull madness”, care a văzut capa roşie a toreadorului şi nu se mai poate opri din fuga înverşunată. În fiecare săptămână alte şi alte judeţe intră în colimatorul întrebărilor extrem de idioate, concepute de psihologi care ar părea că nu s-au uitat niciodată la fundurile bombate ale muierilor bine făcute sau şi mai grav, care par a fi făcut sex doar în stil bolşevic, între orele 23.00-23.30 şi doar cu lumina stinsă.

Vorba papagalilor care apar în talk-show-urile de la Antena 3: „Despre ce vorbim?” Să le spunem „nătângilor” care au implementat acest chestionar, despre ce anume ar trebui să vorbim. Ar trebui să vorbim despre viaţa vie, plină de provocări şi evenimente dinamice, cu relaţii interumane surprinzătoare uneori întristătoare sau deprimante, alteori fascinante şi generatoare de optimism. Este normal ca în viaţa reală să întâlnim la tot pasul o explozie de complimente, de zâmbete de rugăminţi sau de momente lirico-pasionale, toate acestea ca emanaţie afectivă a unor bărbaţi normali, care au înscris în ADN-ul lor exercitarea adoraţiei veşnice pentru sexul frumos.

Ce vor aceşti domni para-psihologi? Să schimbe lumea? Să suprime definitiv relaţiile dintre bărbaţi şi femei? Există o selecţie naturală care funcţionează în mod implacabil şi care le duce pe „femeile deştepte”, acolo unde vor. Există şi un proverb pe care ne prefacem că nu îl ştim, care este super-super-adevărat: „Fetele cuminţi ajung în Rai, iar curvele ajung unde vor!” Viaţa reală ne demonstrează că aşa se petrec lucrurile în realitate. În mod eronat se dă o prea mare importanţă salvgardării „castităţii” poliţistelor, care în realitate nu sunt nici uşi de biserică, dar nici „fecioare” neprihănite, pentru că sunt şi ele femei, supuse în mod inevitabil greşelii. Într-un procent de 90%, femeile-poliţist sunt alese pe „ochi şi pe sprânceană”, încă de la intrarea în şcolile militare, „ca să dea bine la public”. În aceste condiţii, doar să fii „de lemn-Tănase” să nu le faci un compliment sau chiar o declaraţie admirativă. Aşa este viaţa şi aşa trebuie să funcţioneze ea în mod normal. Chiar asaltate de bărbaţi, cele cu caracter puternic rezistă şi se adaptează. Chestia asta cu „adaptarea” a spus-o Darwin în urmă cu 150 de ani şi cine a avut urechi să audă, a auzit şi a dus-o bine. Se cade în marea greşeală pe care a făcut-o americanii în urmă cu câteva zeci de ani, când a fost atât de exacerbată combaterea hărţuielii sexuale, încât în final s-a blocat comunicarea firească dintre cele două sexe.

Ferească Sfântu’ să mergi în America şi să faci un compliment în stil românesc unei femei! Rişti să te alegi cu un proces în care să fii învinuit de hărţuială sexuală calificată! După finalizarea acestui interogatoriu stupid, în toate IPJ-urile din ţară va urma o perioadă de comunicare stearpă între poliţişti-bărbaţi şi poliţistele-femei, în timpul căreia tot personalul masculin din Poliţia Română va trebui să se poarte, cum zice românul, „ca cu oul”, pentru că în caz contrar, vor risca să fie acuzaţi de hărţuială sexuală. Nu credeţi că li se dă cam „mult nas” domnişoarelor şi doamnelor poliţiste? În definitiv, nu le-a obligat nimeni să aleagă această meserie dură, desfăşurată permanent în mijlocul unor bărbaţi puternici, cu o excelentă condiţie fizică, care s-ar încadra extrem de uşor în cerinţele genului „macho man”. Desigur că nimeni nu exclude luarea unor măsuri exemplare în cazul unor violenţe fizice sau a unor violuri, precum şi pedepsirea vinovaţilor. Dar de aici, până la a transforma poliţistele-femei în potenţiale victime, doar pentru că sunt admirate, complimentate, dorite în taină, este deja prea mult. Bărbaţii care citesc aceste rânduri trebuie să recunoască – cel puţin când sunt singuri în faţa oglinzii! – că până la o anumită vârstă, toţi bărbaţii sunt nişte crai, alergând după femei, deşi nu mărturisesc niciodată acest lucru. Această atitudine extrem de umană, impune în mod obligatoriu existenţa pe această lume a femeilor. Pe marea scenă a vieţii, bărbaţii sunt sortiţi să încerce să cucerească mai toată viaţa femei, pentru că aşa au fost creaţi de natură. Depinde de talentul pe care îl are fiecare „de la mama lui”, de a fi fermecători şi cuceritori.

Drept urmare, domnilor psihologi de la Ministerul de Interne, lăsaţi femeile-poliţist să fie naturale, aşa cum le-a lăsat Mama-Natură şi nu încercaţi să le transformaţi în potenţiale şantajiste feroce, pe motive iluzorii de hărţuială sexuală! E păcat de frumuseţea lor şi de fizicul super-atrăgător pe care îl au, care trebuie admirat fără teama unor consecinţe juridice sau administrative! Sancţionaţi doar infracţiunile prevăzute în cazul penal şi lăsaţi selecţia naturală să aibă grijă de eventualele flirturi şi idile nevinovate! Bărbaţii şi femeile dau viaţă, prin comunicare şi admiraţie reciprocă, unei lumi reale în care trăim cu toţii. Apropo, domnilor psihologi: aţi făcut vreodată complimente unei poliţiste frumoase, colegă de serviciu cu dumneavoastră?