News Item: America spionează cetăţenii UE
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 29 January 2013 - 19:23:10


Foto: thewarreportonline.com


Explozia informaţională declanşată de revoluţia tehnologică a condus treptat şi la apariţia unor pericole în spaţiul cibernetic. Washingtonul vrea să profite la maximum de informaţiile personale din zona virtuală şi a decis să-şi întărească supravegherea crescând numărul angajaţilor Comandamentului Cibernetic al Pentagonului.



În plus, o secţiune obscură a legii SUA acordă Washingtonului dreptul de a accesa, fără mandat, datele stocate de către orice cetățean UE pe computerele companiilor americane. Deși extrem de controversată pentru efectele sale indirecte asupra cetăţenilor SUA, impactul acestei legi pare să fi fost trecute cu vederea în Europa.

Atacurile informatice cresc

Numărul angajaţilor Comandamentului Cibernetic al Pentagonului însărcinaţi cu asigurarea securităţii informatice va creşte de cinci ori, scrie AFP, citat de Agerpres. În câţiva ani, de la 900 de persoane se va ajunge la aproximativ 4.900 de militari şi civili, însărcinaţi în special cu protejarea sistemelor informatice ale reţelelor sau centralelor electrice, precum şi securizarea reţelelor Pentagonului. Această decizie a fost luată la sfârşitul anului trecut de înalţi responsabili ai Pentagonului, din cauza înmulţirii ameninţărilor împotriva spaţiului cibernetic. Securitatea informatică a SUA trebuie consolidată, din punct de vedere financiar şi al resurselor umane, a anunţat, în noiembrie anul trecut, ministrul Apărării, Leon Panetta. Vara trecută, un virus a şters datele din peste 30.000 de calculatoare ale unei companii petroliere de stat saudite.

Spionaj politic

Lege americană autorizează supravegherea masivă a indivizilor în scopuri pur politice, a avertizat Caspar Bowden, fostul șef privind strategiile de confidențialitate ale Microsoft, în cadrul reuniunii pentru securitatea cibernetică, organizată vineri la Bruxelles, scrie EUobserver. „Ea vizează în special cetăţenii care nu sunt americani, aflaţi în afara Statelor Unite, și prevede o acoperire printr-o autorizație valabilă un an. Nu există nici un mandat individual”, a explicat Bowden, care este acum un avocat independent pentru drepturile de informare. Actul Amendamentelor Informațiilor Externe (AAIE) acordă guvernului SUA puteri pentru a colecta informații din surse externe stocate de furnizori de servicii, ca Amazon sau Dropbox. Bowden a menţionat că „reguli obligatorii pentru procesatorii de date“ au fost introduse în propunerea Comisiei Europene privind regulamentul pentru protecția datelor. Acestea impun furnizorilor de informaţii să angajeze companii private de audit pentru certificarea sistemului de securitate, însă acestea nu sunt în măsură să descopere metodele de interceptare aplicate de autorităţi, a argumentat Bowden. Legea poate avea implicații largi privind dreptul la respectarea vieții private și de familie, consolidate prin legislația UE, înscrise în Tratatul de la Lisabona şi prevăzute în Carta drepturilor fundamentale.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2166 )