News Item: Joseph Dunford, la comanda ISAF
(Category: PRESA)
Posted by justme
Sunday 10 February 2013 - 23:19:13


Foto: scmp.com


Generalul american Joseph Dunford a preluat duminică funcţiile în fruntea coaliţiei ce formează Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) condusă de Statele Unite în Afganistan, succedându-i generalului John Allen.



Joseph Dunford ar urma să fie, în principiu, ultimul comandant al SUA în cadrul acestui conflict care a durat 11 ani, având în vedere că forţele occidentale se pregătesc să se retragă până la sfârşitul anului 2014, informează AFP, preluată de Agerpres. John Allen, numit în postul de comandant suprem al NATO, a dat asigurări că coaliţia este „pe calea victoriei”.

Dunford, care şi-a câştigat porecla de „Joe luptătorul” în timpul războiului din Irak, nu a mai servit până acum niciodată în Afganistan.

Născut în Boston în 1955, generalul a urcat în toate eşaloanele US Marines, forţă de elită a armatei americane care a fost angajată în peste 300 de teatre de operaţii de la crearea sa. După ce a ocupat diferite posturi operaţionale, a devenit numărul doi al US Marines în octombrie 2010. Aproximativ 67000 de americani sunt desfăşuraţi în prezent în Afganistan alături de 37000 de militari ai coaliţiei şi 337000 de soldaţi şi poliţişti afgani.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2195 )