News Item: Coreea de Nord anunţă noi teste cu rachete cu rază lungă de acţiune
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 12 February 2013 - 13:49:27



Coreea de Nord intenţionează să îşi continue testele cu rachete cu rază lungă de acţiune, în contextul în care Phenianul urmează să efectueze într-o manieră iminentă un nou test nuclear (cel de ieri, n.r.).



În cadrul unei reuniuni, biroul politic al partidului comunist nord-coreean „a făcut apel la pregătirea unei acţiuni generale de mare intensitate“, a precizat agenţia de presă oficială KCNA, fără a menţiona explicit cel de-al treilea test nuclear pe care Phenianul a declarat în ianuarie că intenţionează să-l facă.

Cu ocazia reuniunii, „a fost subliniată necesitatea continuării lansării de sateliţi /.../ şi de rachete puternice cu rază lungă de acţiune“, a adăugat aceeaşi sursă.

Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap a relatat luni că nicio activitate nu a mai fost înregistrată la complexul de lansare de mai multe zile, sugerând că personalul a fost retras ca măsură premergătoare unui nou test iminent.

Pe de altă parte, anumiţi responsabili au apreciat că această lipsă de activitate ar putea fi legată de Noul An asiatic, care a fost sărbătorit în weekendul trecut.

Lansarea unei rachete ar putea coincide cu aniversarea fostului lider nord-coreean Kim Jong-il, care va fi marcată la 16 februarie, notează AFP. Phenianul a menţionat că orice test va efectua, el va putea fi considerat un răspuns direct la adoptarea unei noi rezoluţii de către Consiliul de Securitate ce i-a impus sancţiuni extinse.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2204 )