News Item: Directorul SRI, despre ameninţarea teroristă pe teritoriul României
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Wednesday 13 February 2013 - 11:07:10


Foto: gandul.info


În ultimele luni, a crescut constant ameninţarea teroristă în legătură cu teritoriul României, a declarat marţi directorul SRI, George Maior, după audierea sa de către Comisia parlamentară de control a activităţii Serviciului.



„Am menţionat creşterea constantă a ameninţării teroriste din ultimele luni în legătură cu teritoriul naţional. Noi încercăm să ţinem departe de teritoriul naţional această ameninţare care a afectat deja foarte serios un stat vecin, Bulgaria, mă refer la evenimentul de la Burgas”, a spus George Maior, transmite Mediafax.

Directorul Serviciului Român de Informaţii a precizat că un alt aspect de prioritate pe care l-a menţionat a fost legat de securitatea cibernetică a ţării, domeniu în care SRI a contracarat atacuri „extrem de dure” la adresa unor instiuţii fundamentale, una dintre acestea fiind ministerul de Externe.

„Aici suntem autoritate naţională şi pot să spun că am avut posibilitatea să contracarăm atacuri extrem de dure la adresa infrastructurii critice a statului pe acest domeniu, inclusiv instituţii fundamentale în stat, precum Ministerul de Externe sau instituţii din domeniul Economiei”, a spus George Maior. Directorul SRI a menţionat totodată şi faptul că există o tendinţă de creştere a crimei organizate transnaţionale, transfrontaliere, care s-a manifestat prin acţiuni inclusiv în centrul Bucureştiului, respectiv atacul armat de la Vitan, unde Serviciul a avut o contribuţie decisivă în identificarea făptuitorului.

Directorul SRI a mai spus că a menţionat şi aspecte fundamentale legate de securitatea economică, securitatea energetică, corupţia la nivel strategic, care sunt avute în vedere de misiunile Serviciului şi activitatea sa curentă. George Maior a mai spus că această creştere a ameninţării teroriste nu trebuie să îngrijoreze în mod deosebit, SRI menţinând gradul de alertă la albastru precaut.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2206 )