News Item: Victor Ponta: Nu se recalculează pensiile
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 19 February 2013 - 13:26:29


Foto: gov.ro


Victor Ponta a declarat marţi, la debutul şedinţei de guvern, că pensiile militare nu se vor recalcula, iar greşelile vor fi remediate punctual. Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu declarase săptămâna trecută că o recalculare a pensiilor este necesară, din cauza greşelilor făcute.



Calculul pensiilor speciale a inclus o serie de probleme, dar nu miniştrii sunt cei care calculează pensii, ci persoanele cu atribuţii legale, iar acestea vor răspunde dacă sunt vinovate, în funcţie de concluziile parchetului, Curţii de Conturi sau Avocatului Poporului, spune premierul Victor Ponta. El a asigurat că, în pofida problemelor de recalculare, pensiile speciale nu vor fi recalculate.

Ministrul Muncii Mariana Câmpeanu declarase săptămâna trecută că pensiile militare trebuie recalculate. „Este foarte foarte greu acum sa pui... celor care au 9 mii de lei pensia, sa le scazi, iar celor care printr-o nedreptate s-a scăzut pensia, să le adaugi. E foarte greu de îndreptat pentru că trebuie făcută o altă recalculare, toate pensiile trebuie recalculate pentru că nu au fost multe dintre ele corect făcute”, a spus ministrul.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2232 )