News Item: Liderul comunităţii evreieşti ucrainene, ţinta unui atentat
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 06 March 2013 - 00:20:44

Preşedintele Congresului evreiesc din Ucraina, omul de afaceri Vadim Rabinovici, a fost vizat de un atac cu bombă, luni, în centrul oraşului Kiev, dar a scăpat nevătămat, relatează karadeniz-press.ro.



Potrivit sursei citate, poliţia din Kiev a precizat că a existat o explozie provocată de un dispozitiv „necunoscut”, explicând că s-au înregistrat „avarii nesemnificative” la vehiculul liderului comunităţii evreieşti. „Un atentat l-a vizat pe Vadim Rabinovici”, a comunicat site-ul de ştiri mignews.com.ua. Conform site-ului, un dispozitiv exploziv a fost aruncat spre maşina în care se afla Rabinovici. Deflagraţia a produs avarii vehiculului şi a spart geamurile clădirilor din apropiere.

Vadim Rabinovici afirma, în ianuarie, că primise ameninţări din partea unui „funcţionar de rang înalt” care îi cerea să vândă televiziunea Jewish News One (JN1). Postul tv, care poate fi recepţionat prin satelit, este deţinut de Rabinovici împreună cu un alt reprezentant al comunităţii evreieşti, Igor Kolomoiski, precizează karadeniz-press.ro.



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2287 )