News Item: Americanii instruiesc rebeli sirieni în Iordania
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 11 March 2013 - 14:02:29


Foto: abcnews.go.com


Americanii antrenează luptători anti-guvernamentali sirieni în Iordania, a relatat duminică săptămânalul german „Der Spiegel”, citând ceea ce a numit participanţi şi organizatori.



„Spiegel” a spus că nu este clar dacă americanii lucrau pentru firme private sau făceau parte din armată, dar a indicat că unii purtau uniforme. Instruirea s-a axat pe utilizarea de arme anti-tanc.

Potrivit unui raport Reuters, aproximativ 200 de oameni au făcut deja o astfel de instruire în ultimele trei luni şi există planuri viitoare pentru a asigura instruirea unui total de 1200 de membri ai „Armatei Siriene Libere” în două tabere în sudul şi estul ţării.

Ziarul „Guardian” din Marea Britanie a raportat că instructori americani au asistat rebelii sirieni în Iordania. Instructori britanici şi francezi au participat şi ei la efortul condus de SUA, a declarat sâmbătă „Guardian”, citând surse de securitate din Iordania.

Serviciile iordaniene de informaţii sunt implicate în program, acesta propunându-şi să formeze o duzină de unităţi care vor conţine aproximativ 10000 de luptători şi care vor avea drept scop excluderea islamiştilor radicali, a raportat „Spiegel”.

Aceste rapoarte nu au putut fi verificate independent. Un purtător de cuvânt pentru Departamentul Apărării din SUA a refuzat să comenteze imediat raportul din „Spiegel”. Ministerul francez de externe şi ministerele externe şi de apărare din Marea Britanie nu au comentat.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2321 )