News Item: Britanicii, dispuşi să livreze arme opoziţiei din Siria
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 13 March 2013 - 14:00:15

Premierul britanic David Cameron a confirmat că ţara sa ar putea furniza arme opoziţiei siriene pentru a contribui la plecarea lui Bashar al-Assad, încălcând astfel embargoul impus de Uniunea Europeană.



„Nu am luat încă decizia” de a livra arme, însă dacă Uniunea Europeană - divizată asupra problemei - ar renunţa la înarmarea opoziţiei siriene, „nu ar fi imposibil să procedăm aşa cum considerăm că ar fi bine”, a declarat Cameron.

„Acest lucru este posibil. Suntem încă o ţară independentă, putem să avem o politică externă independent”, a insistat acesta.

„Dacă, de exemplu, vom considera că este potrivit să trecem la acţiune pentru a contribui la schimbare în Siria, pentru a ajuta la încetarea acestei băi de sânge groaznice şi dacă vom considera că partenerii noştri europeni ne împiedică, vom fi nevoiţi să ne revizuim abordarea”, a spus premierul britanic.

Luna trecută, miniştrii de Externe ai Uniunii Europene, divizaţi asupra menţinerii embargoului, au relaxat condiţiile acestuia autorizând livrarea către opoziţie a materialelor nonletale. Londra a anunţat la scurt timp după aceea că va trimite vehicule şi veste antiglonţ rebelilor.

Ca şi Londra, Parisul sau Roma iau în considerare livrarea de arme opoziţiei, însă mai multe state printre care Germania ezită să facă pasul.

Conflictul din Siria s-a soldat, conform ONU, cu peste 70000 de morţi de la declanşarea acestuia, în martie 2011.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2345 )