News Item: Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Friday 15 March 2013 - 19:08:00

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, s-a întâlnit vineri, 15 martie a.c., la sediul M.A.I., cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, Excelența Sa Huo Yuzhen.

În cadrul întrevederii, oficialii au apreciat bunele relaţii de prietenie şi cooperare existente între cele două state şi au subliniat necesitatea diversificării relaţiilor de cooperare bilaterală, în special pe linia combaterii formelor grave de criminalitate, respectiv terorism, crimă organizată, trafic de persoane și migrație ilegală, ameninţări severe la adresa siguranţei cetăţenilor.

În acest context, au fost reamintite rezultatele obținute în baza colaborării dintre Jandarmeria Română şi Comandamentul Trupelor Poliţiei Înarmate Populare Chineze, în domeniul asigurării liniştii şi ordinii publice.

Sursa - comunicat si fotografie : Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2352 )