News Item: Reconfigurează criza din Cipru relaţiile cu Rusia şi NATO?
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 22 March 2013 - 12:25:48


Foto: paphosfinder.com


Ar putea criza generată de un plan de salvare pentru Cipru să ducă la stabilirea unor relaţii politice şi de securitate mult mai strânse între guvernul cipriot şi cel rus? În contextul în care dezastrul care planează asupra finanţelor insulei continuă, diplomaţi occidentali îşi pun această întrebare, unii întrebându-se dacă Kremlinul ar putea folosi insula ca provocare la adresa intereselor occidentale de securitate în Mediterana de Est, comentează cotidianul britanic „Financial Times”.



Timp de decenii, Ciprul a avut o poziţie neobişnuită în interiorul arhitecturii politice şi de securitate a Occidentului. Este membră a UE din 2004 şi găzduieşte o bază militară britanică la Akrotiri, încă din anii 1950. Cu toate acestea, insula nu este membră a NATO şi de ani de zile are o relaţie în creştere cu Rusia. Se estimează că pe insulă locuiesc aproximativ 40000 de vorbitorii de limba rusă. Totodată, se spune că companii ruseşti ar fi depus circa 25 de miliarde de dolari în conturi bancare cipriote.

Mai mulţi experţi consideră criza privind datoria Ciprului drept un moment care va conduce relaţia Cipru-Rusia într-una din cele două direcţii care se prefigurează. „S-ar putea asista la un regres major al relaţiei, dacă UE reuşeşte să se impună iar companiile ruseşti concluzionează că insula nu mai este un centru offshore convenabil şi sigur”, a afirmat Nicolas Redman, de la Institutul Internaţional pentru Studii Strategice din Londra. „Sau s-ar putea vedea un plan de salvare rus care să conducă la o întărire semnificativă a relaţiilor economice şi a influenţei diplomatice ruse”, a adăugat el.

Dacă Rusia va oferi un pachet de salvare mare, sau dacă Ciprul va ieşi din zona euro, diplomaţii vor începe cu siguranţă să reflecteze la consecinţele diplomatice. Rusia va fi determinată şi de interesele sale comerciale, spun mulţi analişti, cu un ochi aruncat la petrolul offshore şi la câmpurile gazeifere, chiar dacă valoarea acestor câmpuri este incertă.

„Oamenii reflectează deja la faptul că potenţiala implicare a Rusiei va avea o influenţă mult mai mare asupra guvernării unui stat membru al UE şi la ce înseamnă acest lucru pentru interesele de securitate în regiune”, a afirmat un înalt oficial occidental.

Un indiciu al potenţialei valori a insulei pentru Rusia a fost evident în timpul războiului civil sirian. Ciprul a fost suspectat că ar fi permis să fie folosit ca punct de tranzit pentru transporturi de armament către regimul Assad. În ianuarie 2012, o navă operată de ruşi, despre care s-a crezut că transportă muniţie, a ajuns în Siria după o oprire în Cipru, încălcând un embargo al UE asupra armelor.

Între timp, Marina rusă, care se transformă într-un beneficiar important al programului de reînarmare al Kremlinului, potrivit FT, intenţionează în mod clar să-şi intensifice prezenţa în regiune. Amiralul Viktor Cirkov, comandantul Marinei Rusiei, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că are în vedere poziţionarea a cinci sau şase nave „în mod permanent”, în Marea Mediterană.

Războiul civil din Siria ar putea face ca Rusia să rişte doar pierderea bazei navale mediteraneene de la Tartus, în timp ce întărirea relaţiilor cu Ciprul ar putea compensa această pierdere. Cu toate acestea, unii analişti consideră ideea unui port rusesc în Cipru similar cu Tartus drept fantezistă. Ciprul are un singur port pentru transportul maritim major, la Famagusta, iar acesta este controlat de ciprioţii turci. Va fi nevoie de investiţii serioase pentru ca navele de război şi submarinele ruseşti să fie găzduite în partea cipriotă greacă a insulei.

Chiar dacă Rusia nu va construi un port, unii oficiali occidentali sunt încă îngrijoraţi cu privire la orice evoluţie a prezenţei ruse în materie de securitate pe insulă.

Diplomaţi britanici şi-au exprimat unele preocupări, având în vedere că baza britanică de la Akrotiri are un personal de 2000 de oameni. RAF Akrotiri a jucat un rol crucial ca bază pentru de operaţiuni aeriene în războiul din Irak în 2003 şi în conflictul din Siria în 2011.

Şi SUA ar putea fi contrariate de o prezenţă rusă întărită în regiune. Începând din 2012, US Navy a operat nave de război în Mediterana de Est, ca parte a teatrului NATO de apărare antirachetă.

„Există o mulţime de lucruri care se întâmplă în acest spaţiu”, a afirmat Ian Lesser, de la German Marshall Fund, un think-tank american. „Turcia ar putea fi şi ea foarte sensibilă la orice schimbare în echilibrul militar pe insulă, având în vedere istoria transferurilor de arme ruseşti către ciprioţi greci”, a adăugat el.

Alţii, însă, se îndoiesc că Ciprul s-ar afla pe un loc din faţă pe lista de priorităţi strategice a Kremlinului. „Ciprul este deja un focar de spionaj în care ofiţeri de informaţii ruşi se amestecă nestingherit cu oficiali din ţările NATO”, a relevat un fost diplomat occidental.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2393 )