Propunerile contraproductive ale Israelului de colonizare şi modificările demografice şi generaţionale din Germania riscă să submineze sprijinul popular pentru statul evreu, scrie Karl-Theodor zu Guttenberg, fost ministru german al apărării, şi Ulf Gartzke, profesor la Universitatea Georgetown, în paginile publicaţiei americane „Wall Street Journal”.

Germania are o responsabilitate specială, istorică şi morală, de a sprijini Israelul împotriva unei ameninţări iraniene. În primul rând, liderii Israelului şi opinia publică israeliană văd pericolul iranian prin prisma Holocaustului. În acest context, susţinătorii unui atac militar asupra Iranului arată adesea către Shoah drept dovadă supremă a faptului că ameninţările Teheranului de a distruge statul Israel trebuie luate în serios. În al doilea rând, din momentul în care Angela Merkel a devenit primul cancelar german care s-a adresat vreodată Knesset-ului, în 2008, aceasta a declarat în repetate rânduri că „securitatea Israelului este parte a raţiunii de stat a Germaniei” şi că acest aspect „nu va fi niciodată negociabil”.

Declaraţia cancelarului este pe cât de adevărată, pe atât de importantă. Nu poate exista nicio îndoială că Germania este cel mai apropiat şi cel mai important aliat al Israelului în Europa, în condiţiile în care între cele două ţări există legături în domeniile apărării şi serviciilor secrete extrem de apropiate. Spre exemplu, Berlinul a oferit o finanţare semnificativă pentru a ajuta Israelul să cumpere submarine germane „Delfin” şi a ajutat, din umbră, la negocierea eliberării fostului soldat israelian Gilad Shalit din captivitatea Hamas.

Ceea ce lipseşte, susţin autorii, este o dezbatere mai largă, atât în public, cât şi în rândul oficialilor germani, despre ce ar trebui să facă Berlinul în cazul în care diplomaţia eşuează, iar Israelul este obligat să ia măsuri militare împotriva ameninţării nucleare iraniene. Opoziţia Berlinului faţă de un atac asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului este bine cunoscută. De fapt, diplomaţia germană pare atentă să evite impresia că Berlinul se aşteaptă sau chiar se pregăteşte pentru un astfel de rezultat, temerea fiind că o astfel de planificare ar putea doar încuraja Israelul să favorizeze o soluţie militară în faţa altor opţiuni.

Există motive bune pentru opoziţia faţă de o confruntare militară. Însă Berlinul trebuie să explice opţiunile sale poporului german, explicând în acelaşi timp în mod clar de ce un Iran nuclear ar ameninţa interesele esenţiale de securitate ale Israelului, Occidentului şi Orientului Mijlociu. Acest tip de efort de comunicare strategic este chiar şi mai important într-un an de alegeri parlamentare, dar şi într-un moment în care propunerile contraproductive ale Israelului privind coloniile şi schimbările demografice şi de generaţie din Germania riscă să submineze sprijinul popular pentru statul evreu. De altfel, sondajele de opinie arată că majoritatea germanilor văd în statul Israel un stat „agresiv”, care „îşi urmăreşte interesele fără a ţine cont de alte naţiuni”.

Berlinul ar trebui să înceapă, de asemenea, să se gândească cum să sprijine Israelul după un potenţial atac aerian asupra Iranului. Într-o astfel de eventualitate, prima prioritate a Germaniei ar trebui să fie cea de a oferi Israelului asistenţă civilă şi militară de apărare împotriva potenţialelor contraatacuri.

În al doilea rând, Germania ar trebui să militeze pentru o cuprinzătoare încetare a focului, pentru a limita capacitatea Iranului de a recurge la represalii, spre exemplu, prin intermediul Hamas şi Hezbollah.

În cele din urmă, conchid autorii, Germania trebuie să îşi mobilizeze întreaga sa influenţă politică şi economică, pentru a menţine un regim de sancţiuni internaţionale dure împotriva Teheranului. De un atac asupra Iranului ar putea beneficia mollahii dacă sancţiunile existente ar fi relaxate, drept rezultat, permiţându-le acestora să refacă programul nuclear cu mai puţine restricţii pentru a avansa.