Legătura dintre atacatorii de la Boston şi Caucazul de Nord al Rusiei a readus pe prima pagină a ziarelor o regiune aflată la marginea Europei, ale cărei probleme refuză cu încăpăţânare să plece. Moscova şi-a pierdut autoritatea asupra regiunii, dar nimeni altcineva nu a câştigat-o, scrie Thomas de Waal, senior associate la Carnegie Endowment for International Peace, într-un comentariu pentru „Financial Times”.

În 2002, preşedintele rus Vladimir Putin părea să fi „pacificat” regiunea separatistă Cecenia, după două conflicte catastrofale în care armata rusă a devastat-o. Din acel moment, conflictul s-a schimbat. Rebelii ceceni pro-independenţă au fost eclipsaţi de insurgenţii islamişti dintr-o regiune mai extinsă. Ei au declanşat o serie de atacuri teroriste, printre care masacrul dintr-o şcoală din Beslan, în 2004.

Majoritatea guvernelor occidentale au făcut prea puţin sau nimic pentru a opri războiul Rusiei în Cecenia şi mulţi au prezis un atac islamist al unui cecen sau daghestanez asupra unei ţinte occidentale, ceea ce s-a şi întâmplat săptămâna trecută.

Chiar şi acum, aproximativ 700 de oameni mor în fiecare an într-o insurgenţă islamistă de nivel scăzut în Caucazul de Nord - cea mai rea zonă de conflict din Europa, potrivit analistului. Din cauza restricţiilor impuse mass-media şi a determinării Rusiei de a-şi ignora propriul conflict, războiul primeşte puţină acoperire.

Outsider-ilor care au încercat să se ocupe de acest subiect, guvernul rus le-a răspuns întotdeauna cu un mesaj dublu. Pe de o parte, Moscova susţine că trebuie să fie sprijinită de Occident, ca şi cum insurgenţa din Caucazul de Nord nu ar avea nimic de-a face cu politica Rusiei, ci este pur şi simplu un alt front în „războiul împotriva terorii” purtat în plan internaţional. Pe de altă parte, spune Moscova, aceasta este o problemă internă a Rusiei şi străinii nu au dreptul să o internaţionalizeze sau să chestioneze Rusia despre ea. Majoritatea guvernelor occidentale, care au destule alte probleme pe agenda lor, au fost de acord să accepte această dublă gândire. Dar acum, această poziţie este din ce în ce mai mult de neconceput, potrivit semnatarului articolului.

În cazul fraţilor Ţarnaev nu se ştie cine - dacă a existat cineva - le-a ordonat atentatul de la maratonul de la Boston, dar există acum un fir care duce de la Massachusetts înapoi în Daghestan şi Groznâi. Cineva de acolo a exportat teroare în Occident.

În mai puţin de un an, Rusia va găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, în oraşul Soci de la Marea Neagră, chiar în pragul regiunii. Lumea se uită spre nordul Caucazului. Există un pericol evident de terorism. Până acum, guvernul rus a rezistat ofertelor de colaborare în domeniul securităţii la Olimpiadă. Aceleaşi agenţii ruse care au supus cu brutalitate Caucazul de Nord par să planifice o izolare de securitate la Soci.

Washingtonul, Londra şi Parisul vor dori să consulte Moscova privind modul în care să se ocupe de securitate pentru echipele şi vizitatorii lor. Colaborarea cu Soci va fi totodată mai uşoară acum că există din nou dialog între Rusia şi Georgia, după alegerea unui nou guvern la Tbilisi.

Există însă o problemă mai mare aici. Aceasta este o regiune de nouă milioane de locuitori în care Moscova şi-a pierdut autoritatea şi nimeni altcineva nu a câştigat-o. Cercetătorul rus Aleksei Malaşenko a numit Caucazul de Nord „străinătatea interioară” a Rusiei, pentru că are puţine asemănări cu restul ţării. În timp ce majoritatea ruşilor sunt creştini ortodocşi sau atei, regiunea este predominant musulmană. În timp ce Rusia are o populaţie îmbătrânită şi în scădere, situaţia demografică din Caucazul de Nord seamănă mai mult cu cea din Gaza. Tinerii depăşeşc numeric cu mult vârstnicii, rata natalităţii este în creştere, iar în unele zone şomajul este de aproximativ 50%. Problema este acum exact inversă decât în anii 1990: regiunea are mai multă nevoie de o guvernare civilă, nu mai puţină.

Din anii Elţin, guvernul rus a făcut tot posibilul pentru a obţine o prezenţă internaţională în teritoriu - mai întâi de la OSCE, a cărei misiune în Cecenia a fost negociată la sfârşitul primului război, în 1996, apoi de la Consiliul Europei, care a monitorizat încălcările drepturilor omului în timpul războiului lui Putin de la începutul anilor 2000.

Rusia poate începe prin a cere celor două organizaţii, al căror membru este, să revină în regiune şi să înceapă procesul lung de readucere în Europa extinsă. Chiar şi cei mai înveteraţi patrioţi ruşi vor trebui să recunoască că a deschide Caucazul de Nord este o opţiune mai bună decât a-l lăsa într-un colţ uitat de violenţă latentă în Europa.