A pătrunde în tainele unui serviciu de intelligence şi a-i cunoaşte pe cei care lucrează în acest domeniu este întotdeauna o provocare. M-am bucurat să pot discuta cu şeful DCiSM, comandorul Mihai Gheorghe, descoperind un ofiţer deschis şi volubil, dedicat meseriei sale, pe care o îndeplineşte cu dăruire de aproape 20 de ani, despre începuturile şi evoluţia structurilor de contrainformaţii militare în România, precum şi despre proiectele sale de viitor.

Încep, domnule comandor, prin a vă mărturisi că pentru mine, ca jurnalist, un interviu cu şeful unui serviciu de informaţii reprezintă o provocare. Ce reprezintă pentru dumneavoastră întâlnirea cu un jurnalist a cărui preocupare ar trebui să fie îndeobşte iscodirea şi căutarea?

O şansă, dar, dacă stau bine să mă gândesc, o dublă şansă. În primul rând, o şansă pentru faptul că am ocazia să intru în contact cu cititorii săptămânalului „Observatorul militar”, într-un moment în care Direcţia Contrainformaţii şi Securitate Militară împlineşte 95 de ani de existenţă. Deşi cred că, jurnalistic vorbind, ar avea un mult mai mare impact să spun că anul acesta, la 1 Mai, marcăm faptul că intrăm în ultimii cinci ani pe care îi mai avem de parcurs până când vom aniversa un secol de existenţă a contrainformaţiilor militare în România.

În al doilea rând, este o şansă pentru că intru în dialog cu un jurnalist. Trebuie să vă mărturisesc, nu pentru a vă flata, deoarece evit cu obstinaţie această atitudine, că, în percepţia mea, jurnalismul, în esenţa sa, se apropie frecvent de activitatea de intelligence. Am putea discuta mai mult pe acest subiect dar, deocamdată, îmi permit doar să vă spun că, pentru mine, jurnalismul este, pe lângă toate celelalte, un intelligence competitive al opiniei şi atitudinii, al adevărului şi spiritului civic.

Dintr-o perspectivă jurnalistică, dar nu numai, vă propun să dialogăm despre două începuturi. Unul al Direcţiei Contrainformaţii şi Securitate Militară, ca structură, şi un altul, actual, al începutului activităţii dumneavoastră ca şef al acestei structuri reprezentative a armatei şi a intelligence-ului românesc. Care sunt originile contrainformaţiilor militare la noi şi cum s-a creat DCiSM?

În Tratatul de pace impus României la Bucureşti, în aprilie 1918, se prevedea, printre altele, ca, la 1 iulie 1918, armata română să fie demobilizată. După o campanie istovitoare, în care spiritul de sacrificiu al soldatului român salvase onoarea armatei, era mai mult decât evident că, printre multiplele cauze care au stat la originea unor insuccese în luptă, una dintre cele mai importante a fost incapacitatea forţelor proprii de a-şi proteja informaţiile şi de a contracara acţiunile de spionaj. Din acest motiv, şeful Biroului Informaţii din Secţia a II-a a Marelui Cartier General, colonelul Nicolae Condeescu, propunea, în raportul cu nr. 289 din 28 aprilie 1918, ca după demobilizarea armatei, stabilită pentru data 1 iulie 1918, să se înfiinţeze, în cadrul M.St.M., o structură informativă de tip secţie, formată din două birouri: Biroul 1 Informaţii şi Biroul 2 Contrainformaţii. Propunerea a fost aprobată prin Ordinul de zi nr. 36 din 1 mai 1918, dată care marchează, oficial, naşterea contrainformaţiilor militare.

Ulterior, activitatea de contrainformaţii militare s-a înscris pe o direcţie proprie, astfel că, în anul 1930, generalul Nicolae Samsonovici îi raporta regelui Carol al II-lea, că „echipa contrainformativă a M.St.M. a contribuit la descoperirea a 85% din cazurile de spionaj din ţară”.

Despre etapele Moruzov şi Cristescu – doi creatori de şcoală în munca de informaţii – nu cred că mai este nevoie să amintesc. Cert este că, după Al Doilea Război Mondial, odată cu instaurarea regimului comunist, activitatea contrainformativă va fi asociată cu activitatea Securităţii, iar această asociere cred că numai istoricii o pot explica, justifica sau contesta.

Eu nu vreau decât să amintesc faptul că, în anul 1990, prin ordinul ministrului apărării naţionale M 41/1990 se înfiinţează Direcţia Contraspionaj a M.Ap.N.

Va urma un amplu şi continuu proces de transformare, în care denumirea Direcţiei se va schimba succesiv, sub imperativele impuse de transformarea Armatei şi a societăţii româneşti – Direcţia Protecţie şi Siguranţă Militară (1997), Direcţia Siguranţă Militară (2001), Direcţia Contrainformaţii şi Securitate Militară (2006).

Aveţi o carieră impresionantă în domeniul intelligence-ului militar, dar la timona DCiSM, dacă-mi permiteţi să spun aşa, judecând după specializarea dumneavoastră iniţială, sunteţi de puţin timp. Care sunt principalele obiective pe care vi le-aţi propus sau, altfel spus, încotro veţi îndrepta prova?

Îmi place mai mult să spun că mă aflu pe puntea superioară, nu neapărat la timonă, pentru că mă aflu în centrul unei echipe cu ajutorul căreia îmi pot exprima un punct de vedere. În ceea ce priveşte prova, ea a fost îndreptată pe direcţia corectă de predecesorii mei. Eu mi-am propus să operez acele corecţii necesare, impuse de dinamica mediului de securitate şi de volatilitatea ameninţărilor. Vreau să vă spun că este foarte important, în transformarea unei structuri, să continui proiectele iniţiate de cei de dinaintea ta, nu să le negi, şi, în egală măsură, să oferi o viziune proprie în acord cu provocările cărora permanent trebuie să le facem faţă.

În DCiSM, de mai mulţi ani, managementul de vârf este fundamentat pe o viziune comună şi perenă, racordată la viziunea Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării şi, bineînţeles, la strategia de transformare a armatei române. De aici, continuitatea procesului de transformare şi, tot de aici, necesitatea de a lucra numai în echipă. Pe proiecte şi pe obiective clare sau, altfel spus, inteligent formulate.

Referitor la cariera mea, prefer să vă mărturisesc doar că am o carieră îndelungată. E uşor forţat să spui despre un ofiţer de contrainformaţii că are o carieră impresionantă, cu atât mai mult cu cât în filosofia noastră de zi cu zi succesul este clasificat. Noua funcţie, pe care am privilegiul de a o îndeplini, mă va face mai vizibil. Poate vom mai vorbi, la un alt moment aniversar, când voi analiza proiectele pe care mi-am fundamentat planul de management. Un plan care porneşte de la premisa că, în timp ce competenţa exprimă capacitatea organizaţiei de a acţiona în condiţii ideale, performanţa exprimă capacitatea organizaţiei de a acţiona în circumstanţe reale.

Armata României parcurge, din 1990, un proces de transformare continuă. Ce a însemnat această transformare pentru DCiSM?

Aşa cum vă spuneam, transformarea armatei şi lungul şir de reforme, unele cu impact social pe termen lung, au însemnat pentru Direcţie un permanent proces de adaptare, de depăşire a şocurilor organizaţionale, de înscriere a activităţii pe o curbă permanent ascendentă, pe care s-a înscris, de altfel, activitatea tuturor structurilor armatei. DCiSM nu este o structură care gravitează în jurul armatei, ci un element de identitate al sistemului militar, care a evoluat odată cu acesta, care a avut de parcurs acelaşi drum, cu bune şi rele, iar determinativul „contrainformaţii” din denumirea Direcţiei nu are semnificaţie decât în relaţie cu determinativul „militară”. Aşadar, transformarea DCiSM a avut aceleaşi referenţiale generale, comune tuturor structurilor armatei şi un obiectiv specific – eficienţa şi interoperabilitatea cu structurile similare ale NATO/UE.

Din perspectiva procesului de transformare de care vorbeam, care sunt misiunile principale ale Direcţiei şi cum au fost adaptate la dinamica tot mai accentuată a mediului de securitate?

Ecuaţia globală de securitate, deşi se configurează în jurul unor referenţiale relativ stabile, continuă să aibă un înalt potenţial de non-determinare, deoarece caracteristica fundamentală a actualului mediu de securitate este non-linearitatea. Aceasta asociază frecvent un nou model al ameninţării, în general neconvenţional, construit pe o serie de parametri, preponderent perceptivi, care stau la baza tipologiei ameninţărilor.

Cu toate acestea, atunci când vorbim de ameninţări trebuie să avem în vedere volatilitatea acestora, dimensiunea lor difuză şi momentul probabil al trecerii acestora de la potenţial la act. Astfel, modul convenţional de analiză a ameninţărilor, pe fluxul clasic – cerere, culegere, analiză, orientare, diseminare, feedback trebuie completat, în opinia mea, cu un moment iniţial de integrare a datelor şi metadatelor existente (adică metaanaliza situaţiei de iniţiere), precum şi cu un moment de integrare, la mijlocul distanţei dintre culegere şi beneficiar.

În acest mod, definirea mediului de ameninţare de jos în sus trebuie completată cu un flux de informaţii de sus în jos, aşa-zisul top-down knowledge discovery, care să asigure trecerea de la investigaţie la descoperire. Cu alte cuvinte, în opinia mea, adaptarea activităţii Direcţiei presupune remodelarea şi reintegrarea a două componente ale ciclului de intelligence – culegerea şi analiza informaţiilor – dintr-o perspectivă a eficienţei şi scurtării distanţei dintre acestea.

Adaptarea înseamnă trecerea de la managementul informaţiilor la managementul cunoştinţelor şi, prin analiză, punerea la dispoziţia decidenţilor a ceea ce îmi place să numesc information usability, adică informaţie cu grad ridicat de utilizare. Astfel, decidentul poate înţelege că ivirea norilor la orizont nu înseamnă că va ploua, ci că trebuie să găsească urgent o umbrelă.

Revenind la misiuni, ele sunt în relaţie directă cu principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale în domeniul militar – spionajul şi subversiunea, dar şi cu obiectivul fundamental al activităţii Direcţiei – contribuţie în fundamentarea deciziilor care asigură stabilitatea şi funcţionalitatea Armatei României, atât ca element al sistemului de ordine publică şi siguranţă naţională, cât şi ca parte a NATO/UE.

Prestaţia militarilor noştri în teatrele de operaţii este unanim apreciată de aliaţi, dar şi de societatea românească, dacă ne raportăm la sondajele de opinie. Cum contribuie DCiSM la îndeplinirea sarcinilor şi misiunilor primite?

Cel mai bine cred că v-ar putea răspunde militarii care au participat la aceste misiuni. Eu o să precizez că DCiSM este alături de militari, atât în teatrele de operaţii, cât şi în perioadele de pregătire pentru misiune şi post-misiune.

Şi o să vă rog să subliniaţi cuvântul alături, deoarece conotaţia lui cred că reflectă cel mai bine activitatea DCiSM, o activitate care nu mai trebuie explicată, deoarece redundanţa, adesea utilă în activitatea de intelligence, nu este de dorit în activitatea jurnalistică, din motive de economie a spaţiului.

Cum se cuantifică succesul în activitatea de contrainformaţii şi securitate militară?

Să oferi decidentului informaţia de care are nevoie pentru a lua decizia corectă. Cu o precizare la care ţin foarte mult: să o furnizezi la timp. De aceea, de cele mai multe ori, succesul activităţii noastre este strâns legat de succesul asociat deciziei pe care o iau cei cărora le furnizăm informaţii.

Nu există, în activitatea noastră, succes în sine, ci doar succes pentru sine.

Într-un interviu acordat „Observatorului militar”, generalul-maior Marian Hăpău, actualul director general al DGIA, spunea, când încă se afla la conducerea DCiSM, că una dintre dorinţele sale este să realizăm un interviu şi la centenarul Direcţiei. Dumneavoastră ce dorinţă aveţi în acest sens?

Să realizaţi un interviu la centenarul Direcţiei.

Promit să se întâmple acest lucru. Care este mesajul pe care îl transmiteţi militarilor Armatei României?

Nici eu, nici personalul DCiSM nu vom fi în altă poziţie decât alături de ei, în toate împrejurările.

Personalului din structura dumneavoastră?

Să înţeleagă faptul că lucrurile fundamentale sunt puţine si simple, complicat este numai să le descoperi şi să ajungi să le cunoşti.

Interviul a fost preluat din săptămânalul „Observatorul Militar” nr. 16/2013.