Valter Mărăcineanu s-a născut la 30 mai 1840, la Bucureşti iar şcoala a făcut-o în oraşul natal. La 18 ani este încorporat cadet în regimentul de lăncieri, cavaleria fiind prima sa dragoste. După doi ani primeşte tresa de sublocotenent însă avansarea îi aduce şi deziluzia despărţirii de arma cavaleriei pentru că este mutat la Regimentul 2 infanterie. În 1868, tânărul ofiţer este numit comandant de companie la Regimentul 8 infanterie, ultimul în care a slujit şi unde a fost înaintat la gradul de căpitan.

În anii aceia, în Balcani, se pregăteau evenimente mari, instrucţia cu monotonia ei şi manevrele obositoare capătând un sens mai pregnant. În contextul declanşării Războiului de Independenţă în 1877, la 12 aprilie, Mărăcineanu porneşte la drum din poziţia de comandant al batalionului, resimţind din plin agitaţia mobilizării. La 11 august primeşte ordinul de a trece Dunărea şi după ce a ajuns pe malul opus îi revine sarcina de a veghea la siguranţa podului pe care aveau să-l întindă geniştii. Noaptea, în primul eşalon se afla batalionul I al lui Valter Mărăcineanu care a creat un cap de pod. În data de 30 august 1877 Valter Mărăcineanu a pornit cu încredere la atacul pentru cucerirea redutei Griviţa. A urcat dealul şi s-a făcut nevăzut în faţa acelei văi a lacrimilor. La ultimul şanţ, el şi ai lui s-au avântat în luptă ca în valurile unei mări dezlănţuite. Acesta este momentul în care căpitanul Valter Mărăcineanu, prin curajul şi dăruirea sa până la sacrificiul suprem, scrie o pagină importantă din istoria Neamului nostru, el fiind cel dintîi dintre camarazii săi care a urcat dealul şi a înfipt acolo un steag cu tricolorul.

Biografia căpitanului Valter Mărăcineanu nu este mult diferită de cea a celorlalti ofiţeri care s-au pregătit un timp îndelungat şi cu multă seriozitate şi a căror soartă le-a rezervat participarea la Războiul de Independenţă. Poate, ceea ce îl singularizează pe eroul nostru este realismul cu care înţelege dimensiunea tragică a războiului dar şi nevoia asumării acesteia. Scrisoarea pe care o pregăteşte pentru mama sa şi care este programată să îi poarte mesajul dacă el se va pierde în luptă dezvăluie conştiinţa efortului cerut dar şi împăcarea cu sine pe care ţi-o dă participarea la un proiect naţional măreţ

„În momentul când vei primi această ultimă scrisoare să ştii că eu am încetat a mai exista. Mi-am dat viaţa pentru iubita mea patrie. Soarta a voit aşa! Nu trebuie să ne plângem, eu unul mulţumesc soartei de favoarea ce mi-a făcut-o. Am murit liniştit, făcându-mi datoria pentru patrie. Aş dori să fiu îngropat în scumpul meu Bucureşti, dar fiindcă este greu a mi se realiza această dorinţă copilărească, lasă-mă acolo unde sunt, că sunt foarte bine“.

Toţi aceia dintre noi care doresc să cinstească memoria lui Valter Mărăcineanu o pot face în cimitirul Mănăstirii Samurcăşeşti de la Ciorogârla, unde mama eroului a amenajat un cenotaf, ridicând o cruce din marmură, şi unde a ales să fie înmormântată ea insăşi.