News Item: Israelul sfidează Rusia
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Tuesday 07 May 2013 - 09:13:12


Foto: pmundial.wordpress.com


Recentele bombardamente lansate de aviaţia israeliană asupra armatei siriene reprezintă în primul rând o sfidare la adresa Rusiei. Regimul lui Bashar Al-Assad a reuşit să evite până acum soarta lui Gaddafi, graţie ajutorului rus. Vladimir Putin a blocat orice tentativă intervenţionistă a cancelariilor occidentale. Mai mult, Rusia a avertizat în repetate rânduri statul evreu să nu se implice în treburile interne ale Siriei. Ceea ce, în principiu, este corect. Însă autorităţile israeliene au ignorat de destule ori aceste avertizări, în opinia mea, pentru a testa valoarea avertizărilor ruse, care, se dovedesc a fi retorică goală. Sucombarea regimului Al-Assad este o miză importantă pentru Israel. Astfel, dispare un implacabil şi periculos duşman, iar înălţimile Golan vor deveni teritoriu israelian. În plus, organizaţia şiită Hezbollah se va sufoca în lipsa suportului logistic sirian, iar Iranului îi va fi foarte greu să aprovizioneze această organizaţie. Prin dezmembrarea Siriei, statul evreu va ajunge să aibă la frontierele din est şi nord doar ţări slabe şi controlabile. Loviturile aeriene aplicate de Israel pot fi un preambul pentru o intervenţie americană anunţată de Obama cel îngrijorat de folosirea armelor chimice împotriva populaţiei civile. De altfel, SUA au anunţat că vor disloca trupe în Iordania.


Sursa: LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2669 )