News Item: Sibiul va găzdui prima școală NATO din România
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Saturday 25 May 2013 - 09:33:05


Foto : nato.hr


Un număr de 30 de studenţi din mai multe ţări participă, începând de vineri, la prima Şcoală NATO organizată la Sibiu de Euro Atlantic Diplomacy Society (EADS), în cadrul întâlnirilor urmând să fie simulat un atac cibernetic la adresa unei ţări din Alianţă.


Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, începând de vineri, se desfăşoară la Sibiu prima Şcoală NATO din România, destinată studenţilor, la aceasta participând 30 de tineri din Albania, Armenia, Bulgaria, Canada, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Rusia şi România.

"Participanţii vor lua parte la dezbateri referitoare la noile priorităţi nord-atlantice, workshop-uri pe baza viitorului NATO în Afganistan şi a parteneriatelor NATO, precum şi la o simulare de proces decizional în cazuri de criză - un atac cibernetic făcut de o ţară din exteriorul Alianţei către un stat membru NATO - cel mai exponenţial pericol în prezent", se arată în comunicat.

La lucrări vor participa Teodor Frunzeti, comandant şi rector al Universităţii Naţionale de Aparare "Carol I", Bucuresti, Marius Pricopi, comandant de sub-unitate în cadrul Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu", Sibiu, Ioan Mircea Paşcu, vice-preşedinte al Comisiei de Afaceri Externe în Parlamentul European, Kurt Engelen, amiralul Forţelor Navale Belgiene şi vice-preşedinte al Asociaţiei Euro-Atlantice şi Giuseppe Belardetti, secretarul general al Asociaţiei Atlanticului de Nord.

Evenimentul este organizat în contextul vizitei secretarului general NATO la Bucureşti de către Euro Atlantic Diplomacy Society (EADS), un ONG sibian recunoscut pe plan internaţional, în parteneriat cu Divizia de Diplomaţie Publică a NATO.

Şcoala NATO de la Sibiu se desfăşoară în perioada 24 - 29 mai.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2810 )