News Item: Rusia şi NATO, manevre comune la Marea Neagră
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 28 May 2013 - 23:37:43


Foto: acus.org


Rusia şi ţări membre NATO vor desfăşura la toamnă, în Marea Neagră, manevre pentru interceptarea de ţinte aeriene, a anunţat marţi reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă NATO, Aleksandr Gruşko, în timpul unei conferinţe video Moscova-Bruxelles.



„Aceste exerciţii sunt menite să întărească coordonarea în domeniul militar, să soluţioneze obiective comune ale luptei împotriva terorismului pe pământ, în aer şi pe mare”, a spus Gruşko, citat de Itar-Tass, transmite Agerpres.

Potrivit reprezentantului rus, sub egida Consiliului NATO-Rusia, în toamna acestui an la Marea Neagră se va crea, în cadrul aşa-zisei iniţiative privind cooperarea în spaţiul aerian, „un sistem ce va permite localizarea avioanelor care nu se supun comenzilor de la sol”. Acest sistem, a explicat Gruşko, „ne ajută în mod real să ne apărăm în faţa ameninţărilor teroriste din aer”.

„Exerciţiile de la Marea Neagră, cu participarea mai multor ţări, inclusiv Turcia, Polonia, Norvegia şi altele, vor avea ca obiectiv perfecţionarea cooperării în vederea localizării şi interceptării unor asemenea ţinte aeriene”, a explicat diplomatul rus. În opinia sa, aceste exerciţii vor aduce „o contribuţie serioasă la întărirea securităţii comune”.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2828 )