News Item: SAS Iaşi, stagiu special de pregătire
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 31 May 2013 - 12:50:14


Foto: Semperfidelis.ro - arhiva


Mascaţii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS) se află pe ultima sută de metri în cadrul unei sesiuni intense de pregătire pe care au desfăşurat-o pe parcursul întregii săptămâni, în poligonul Şorogari.



Zilnic, luptătorii şi-au început pregătirea cu exerciţii de încălzire şi au terminat-o cu exerciţii tactice. Ieri, spre exemplu, au improvizat un apartament de trei camere, din care trebuiau salvate mai multe persoane sechestrate.

„Pregătirea fizică, în general, face parte din ansamblul de pregătire al tuturor lucrătorilor din cadrul acestor structuri speciale de intervenţie. Aşa începem ziua, cu pregătire fizică, după care continuăm cu tactici privind modalităţile de intervenţie, pentru că ne putem întâlni cu fel de fel de situaţii. Acest stagiu de pregătire pe care noi îl desfăşurăm de o săptămână face parte din pregătirea noastră specială pe care o avem. Aceste stagii se desfăşoară de două ori pe an. Aici ne reamintim toate mişcările, sunt anumite poziţii pe care trebuie să le avem, mânuiri de armament, pătrunderi în diferite încăperi, apartamente, case, locuinţe izolate sau diferite zone în care putem identifica diferiţi infractori. Poligonul l-am amenajat special, avem un apartament în care încercăm să pătrundem. Avem infractori în acest apartament, pe care o să îi lichidăm, adică o să îi prindem“, a explicat comisarul şef Dorel Roman, şeful SAS.

Luptătorii vor încheia stagiul de pregătire sâmbătă seară. „Zilnic, ne antrenăm câte patru ore. Excepţie fac doar zilele în care avem misiuni. La un antrenament fizic al trupelor speciale, se începe cu exerciţii de forţă. Prima parte a zilei ne pregătim cu exerciţii de forţă şi anduranţă, iar în a doua parte a zilei facem exerciţii de autoapărare şi luptă corp la corp, procedee care ne ajută în activitatea pe care o desfăşurăm zilnic. Nu avem interdicţii impuse, dar avem interdicţii proprii, pentru că trebuie să ne bazăm unul pe altul şi pentru asta trebuie să fim bine pregătiţi fizic“, a povestit unul dintre luptători.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2845 )