News Item: Israelul vrea înrolarea în armată a ultrareligioşilor
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 31 May 2013 - 19:12:51


Foto: reuters.com


O Comisie ministerială a făcut miercuri un pas decisiv spre o schimbare istorică în Israel: recrutarea tinerilor ultrareligioşi. Tinerii „haredi” erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu şi de serviciul social alternativ, pe motiv că „a studia Tora este mai important şi mai necesar pentru ţară”. Acest fapt irita majoritatea laică din Israel, unde armata este obligatorie atât pentru băieţi (trei ani) cât şi pentru fete (doi ani), notează joi ziarul „El Mundo”.



Comisia - în frunte cu ministrul Yakov Peri, de la partidul de centru Yesh Atid - stabileşte că începând din anul 2017 toţi tinerii israelieni sunt obligaţi să efectueze serviciul militar sau un serviciu social, cu excepţia arabilor şi celor 1.800 de haredim care au fost consideraţi de şcolile rabinice „studenţi excepţionali”. Propunerea de lege care trebuie să fie aprobată de Parlament şi de guvern, include şi o clauză care riscase să ducă la scindarea coaliţiei: ultrareligioşii care nu efectuează serviciul militar sau social vor fi sancţionaţi penal, deşi Ministerul Apărării va avea ultimul cuvânt în acest sens.

Acest punct a dus la o confruntare între ministrul de finanţe Yair Lapid şi ministrul apărării Moshe Yaalon. Lapid declarase că sancţionarea penală a dezertorilor sau amenzile impuse şcolilor rabinice „sunt o măsură agresivă împotriva populaţiei. Nu se poate schimba o realitate veche de 65 de ani cu forţa şi închisoarea, trebuie să se concerteze un compromise”. În faţa ameninţării lui Lapid de a scinda coaliţia, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a intervenit obligându-l pe Yaalon să voteze favorabil.
„Obligativitatea serviciului militar este coloana vertebrală a legii. Situaţia unui dezertor haredim va fi aceeaşi cu cea unui laic”, a asigurat ministrul Yakov Peri, în timp ce Lapid s-a adresat ultrareligioşilor spunându-le că „nu mai pot fi duşi în spate”. „Ştiu că învăţarea Torei protejează poporul Israelului, dar suntem toţi fraţi în apărarea ţării, ceea ce este la fel de important”. În schimb, liderul formaţiunii Israel Beitenu, Avigdor Lieberman, a deplâns că „propunerea de lege nu îi obligă şi pe arabi să îndeplinească o obligaţie comună tuturor cetăţenilor. Şi ei ar trebui să facă serviciul militar sau social”, crede el.

Potrivit fostului deputat Yohanan Plesner, „propunerea nu este atât de radicală încât de azi pe mâine toţi să se înroleze în armată”, notează cel care a promovat anul trecut o lege similară, care nu a fost aprobată de fostul guvern. Tinerii haredim în vârstă de 18 ani vor putea să-şi amâne armata sau servicul social până la 21 de ani. Fapt ce nu a domolit furia divină a rabinilor şi a politicienilor ultrareligioşi împotriva a ceea ce au considerat „o sentinţă perversă”.

„Nu trebuie să ne temem să mergem la închisoare pentru a putea rămâne fideli credinţei noastre”, notează zilele acestea presa ultrareligioasă care promite alte manifestaţii de protest împotriva guvernului, în care, pentru prima dată în zece ani, partidele religioase nu sunt reprezentate. Faptul că legea, dacă va fi aprobată şi va trece de Curtea Constituţională, se va aplica abia din 2017 dă speranţe ultrareligioşilor într-o schimbare politică de anulare sau de flexibilizare a acestei măsuri de care se tem de 65 de ani.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2853 )