News Item: De ce se sinucid atâţia militari americani?
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 07 June 2013 - 17:15:46


Foto: examiner.com


Sinuciderea a devenit cauză mai frecventă a morţii militarilor americani decât războiul în sine. În fiecare zi un militar întors acasă dintr-o zonă de conflict îşi ia viaţa, informează joi postul BBC difuzat în spaniolă. Sistemul este debordat şi nu există suficienţi specialişti care să trateze tulburările mentale de care suferă aceşti militari, precum Sindromul Stresului Post-Traumatic (PTSD), agravat de depresie sau de consumul de substanţe.



Paula Schnurr, director adjunct la Centrul Naţional pentru PTSD din SUA, a declarat postului BBC că „PTSD este o problemă semnificativă în rândul veteranilor şi personalului militar, fiind vorba de o tulburare destul de răspândită, care îi afectează pe cei care au trăit o experienţă traumatică, precum expunerea la o zonă de război”. Întrebată dacă există o legătură între stresul post-traumatic şi rata sinuciderilor în rândul militarilor americani, specialista a răspuns că „este o problemă serioasă, dar că nu toate persoanele care suferă de PTSD încearcă să se sinucidă”.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a văzut semnalul de alarmă şi a decis să investească mai multe resurse materiale şi umane în asistenţă psihologică acordată veteranilor de război sau militarilor aflaţi încă în serviciu. Anul trecut, el a publicat un decret de lege în care dă mai multă putere departamentelor oficiale care acordă asistenţă membrilor armatei. În 2012 au fost alocate 5 miliarde de dolari în servicii de asistenţă psihologică. Potrivit departamentului pentru problemele veteranilor, contactat de BBC, în ultimele luni au fost lansate 17 proiecte pilot în şapte state pentru a-i ajuta pe veterani să aibă acces la serviciile de asistenţă psihologică şi au fost angajaţi 258 de specialişti în domeniu.

A fost lansată totodată o campanie naţională de prevenire a sinuciderilor prin înregistrarea veteranilor la serviciile de sănătate mentală. Însă banii nu sunt totul, este de părere Raul Coimbra, directorul serviciului de sănătate din Spitalul San Diego. Există şi alţi factori care joacă un rol important, precum stigmatul care persistă în jurul bolilor mentale. Mulţi militari ezită să ceară ajutor şi să fie etichetaţi drept nebuni, explică doctorul Coimbra.

Iar unii dintre ei nu vor, de exemplu, să fie ajutaţi de un specialist civil. Militarii se plâng că civilii nu cunosc realitatea celor care slujesc în armată şi trec prin experienţa unui război şi cer ajutor din altă parte. Cum ar fi de la organizaţia Veterans Warriors, care oferă asistenţă tuturor veteranilor de război. Există şi o linie telefonică sau servicii online, la care orice persoană care a suferit o traumă poate apela pentru a primi sfaturi şi a înţelege mai bine situaţia prin care trece.

În cazul concret al stresului post-traumatic a fost criticată tendinţa de a da medicaţie pacienţilor care suferă de această boală, în loc să le fie oferite terapii pe termen lung, care necesită, însă, mai mult personal, timp şi finanţare. Terapiile tradiţionale au fost puse sub observaţie. Între cele alternative se remarcă Terapia de Acceptare şi Compromis (ACT), potrivit căreia experienţele traumatizante pot fi acceptate şi transformate, în timp, într-o trăire pozitivă. Prin terapia ACT se doreşte ca pacientul să nu nege sau să dea uitării cauza tulburării, ci să o asume, să o înfrunte şi să înveţe să trăiască cu ea. Pacientul trebuie să identifice valorile principale care sunt axa existenţei sale şi să trăiască conform lor.

Paula Schnurr este de părere că atât medicaţia, cât şi psihoterapia sunt eficiente în tratarea sindromului PTSD şi că manualele medicale recomandă să fie folosite ambele mijloace. În opinia ei, o importanţă deosebită o au şi educaţia şi difuzarea informaţiei despre PTSD, precum şi conştientizarea persoanelor şi familiilor celor care au această boală. Dincolo de stigmatul asociat bolilor mentale, oamenii au nevoie de informaţii pentru a înţelege prin ceea ce trec şi să accepte tratamente în urma cărora se vor simţi mai bine, conchide ea.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2885 )