News Item: Fostul ministru bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, inculpat pentru interceptări ilegale
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 12 June 2013 - 22:26:15


Foto: argophilia.com


Fostul ministru bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov, un om de încredere al fostului premier conservator Boiko Borisov, a fost inculpat miercuri pentru interceptări telefonice ilegale, începând din 2009, ale unor politicieni şi oameni de afaceri, a anunţat avocatul său Menko Menkov.



„Ni s-a trimis un act de acuzare. Am fost surprinşi, deoarece lipsesc probe privind utilizarea ilegală a unor mijloace speciale în domeniul informaţiilor”, a declarat pentru presă Menkov. „Clientul meu este nevinovat”, a subliniat el, în contextul în care fostul ministru de Interne urmează să rămână la dispoziţia justiţiei bulgare.

Potrivit postului public de radio BNR, Ţvetan Ţvetanov este acuzat de faptul că "nu a exercitat un control asupra utilizării de mijloace de informaţii speciale".

Parchetul a cerut pe 30 mai ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru de Interne. Potrivit instituţiei, „domnul Ţvetanov a permis cu bună ştiinţă o încălcare a procedurii de utilizare a unor mijloace de informaţii speciale”.

Preşedintele Rosen Plevneliev, comisarul european Kristalina Gheorghieva, oficiali din cadrul unor patide şi din mediul de afaceri ar fi fost interceptaţi ilegal, potrivit unui raport anonim trimis Parchetului în aprilie de către preşedintele Partidului Socialist Serghei Stanişev.

Subiectul a fost exploatat pe larg în campania pentru alegerile legislative anticipate de la 12 mai, Ţvetanov fiind şeful de campanie al partidului conservator GERB, al fostului premier Borisov, nevoit să demisioneze la 20 februarie, sub presiunea străzii, după numeroase manifestaţii, în februarie.

GERB a obţinut o victorie în urma scrutinului, dar nu şi o majoritate, iar în lipsa unor parteneri în vederea formării unei coaliţii guvernamentale a trecut în opoziţie. Guvernul este condus de către un economist neafiliat, Plemen Oreşarski, şi susţinut de socialişti şi partidul minorităţii musulmane turce.

Noul Parlament bulgar intenţionează să treacă serviciul de interceptări, aflat în prezent în subordinea Ministerului de Interne, sub controlul direct al Guvernului, prin crearea unei agenţii guvernamentale pentru „mijloace speciale de informaţii”.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2909 )