News Item: Avioanele F16 din Portugalia, în atenţia CSAT
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 12 June 2013 - 22:57:11


Foto: defensamilitar.blogspot.com


Cuantumul creditelor de angajament şi bugetare aferent achiziţionării de avioane multirol F-16 din Portugalia a fost calculat la 628 milioane euro, pentru perioada 2013-2017, achiziţia urmând să fie din nou discutată în următoarea şedinţă a CSAT.



Cifra reprezentând volumul cheltuielilor estimate pentru această achiziţie a fost inclusă într-un memorandum discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, transmite Mediafax.

În document se propune ca aceste fonduri să fie asigurate prin bugetul MApN, cu solicitarea aprobării prealabile a Parlamentului pentru iniţierea procedurii.

În luna septembrie, CSAT a aprobat proiectul de „realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană” în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”. Dobriţoiu a spus atunci că au fost identificate resurse în buget pentru achiziţia a 12 avioane second-hand F-16, România începând să plătească din 2013 şi va beneficia de aceste avioane din 2016.

La finele anului trecut, premierul declara că avioanele multirol F-16 care urmează să fie achiziţionate de România sunt deja în serviciu, dar vor fi pregătite să reziste pe o durată de 20 ani, costul unor aparate noi depăşind posibilităţile financiare ale ţării.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2911 )