News Item: Firmă de armament finlandeză acuzată de corupţie în Slovenia
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 13 June 2013 - 10:44:01


Foto: yle.fi


Scandalul de corupţie legat de afacerile cu firma de armament Patria, care a condus la condamnarea fostului prim-ministru sloven Janez Jansa, apare cu o intensitate crescută.



De data aceasta, la bară se află chiar compania finlandeză acuzată pentru dare de mită în Croaţia şi Egipt.

Fostul premier sloven a fost condamnat săptămâna trecută de tribunalul din Ljubljana la doi ani de închisoare cu executare şi la 37.000 de euro amendă.

Sentinţa vizează actele de corupţie înregistrate în cadrul procesului Patria, un contract de achiziţionare de armament finlandez în valoare de 278 de milioane de euro.

Finlanda are reputaţia de a fi cea mai puţin coruptă ţară din lume, potrivit diferitelor organisme internaţionale care evaluează anual ţările lumii pentru a oferi investitorilor o idee despre ţările cele mai potrivite pentru a-şi plasa bani.

Finlanda a servit mult timp drept model pentru climatul favorabil afacerilor.

Cu toate acestea, de câţiva ani, mai precis, din 2008 încoace, una din firmele cele mai importante şi anume, fabricantul de material militar Patria, în care statul este acţionar majoritar, se află în atenţia justiţiei pentru dare de mită.

Firma este bănuită că a oferit mită în valoare de milioane de euro oficialilor din Croaţia, Slovenia şi Egipt pentru a se asigura de câştigarea contractelor de aparatură militară, între care tancurile uşoare cu care se mândreşte.

Acuzaţiile au fost scoase la iveală într-un cunoscut şi respectat program de investigaţie, Mott, în 2008.

Jurnaliştii au început interogarea politicienilor şi a responsabililor companiei despre veridicitatea informaţiilor.

Firma a negat, jurnaliştii au insistat, ştirea a ajuns pe primele pagini ale ziarelor, iar politicienii au fost obligaţi să răspundă.

Fostul premier sloven, condamnat la închisoare

În Slovenia, jurnaliştii au fost aduşi în faţa justiţiei slovene şi condamnaţi la cererea primului-ministru Jansa, acuzat că a luat mită, în timp ce în Finlanda politicienii au refuzat să intervină atât pentru a respecta libertatea de expresie a presei, cât şi pentru că programul a dus la deschiderea unei anchete judiciare.

Deşi credeau că se apără, responsabilii companiei s-au acuzat indirect şi mai mult, afirmând că ei au urmat obiceiurile şi practicile din ţările respective, când se ştie că ţările citate au reputaţia de a avea oficiali sensibili la cadouri financiare substanţiale.

Două persoane din conducerea companiei au demisionat, între care preşedintele, aflat încă în anchetă şi considerat suspect.

O anchetă a fost deschisă şi în Slovenia, unde primul-ministru din 2008, Janez Jansa, a fost obligat să demisioneze.

El a fost condamnat zilele trecute pentru luare de mită la doi ani de închisoare.

Împreună cu alţi patru oficiali, ei au fost găsiţi vinovaţi de luarea a peste 2 milioane de euro mită.

Contractul a constat în cumpărarea a 100 de tancuri uşoare, reprezentând cel mai important contract militar al Sloveniei din toate timpurile, în valoare de 280 de milioane de euro.

Un alt consultant implicat în negocieri a fost condamnat în Austria - scrie presa finlandeză.

Reprezentanţii firmei Patria deplâng pedeapsa, pe care o consideră extrem de dură şi se declară în acelaşi timp intoleranţi faţă de practica dării şi luării de mită.

Ei speră ca justiţia finlandeză să nu se lase impresionată de condamnările din Slovenia şi Austria la procesul ce va începe în august împotriva companiei în Finlanda.

Deocamdată, ancheta este încă în derulare atât în ceea ce priveşte acuzaţia de mită dată în Slovenia, cât şi în Croaţia şi Egipt.

La aproape cinci ani de la primele dezvăluiri, încă nu se ştie dacă programul a arătat o situaţie izolată sau o practică în lumea vânzărilor militare înconjurate de mare secret, în care bătălia pentru supravieţuirea în afaceri se face cumpărând favoruri sau realizând aparatură performantă.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2913 )