News Item: Campioana Scorpionilor Galbeni
(Category: DIVERSE)
Posted by Radu89
Saturday 15 June 2013 - 14:09:26


Foto : forter.ro



Când discutăm despre funcţia de comandant pluton în teatrul de operaţii din Afganistan, gândul îţi fuge automat, fără să vrei, la portretul celui care în permanenţă este alături de militari, cel care răspunde de executarea misiunilor plutonului în aria de operaţii.

Atunci când această funcţie este încadrată de o colegă, fără să vrem urmărim parcă mai interesaţi evoluţia acţiunii plutonului.


Perseverenţa, constituţia atletică, simţul dezvoltat al orientării în teren, obişnuinţa deciziilor imediate, sunt doar câteva dintre aptitudinile comandantului de pluton. Dacă aceste deprinderi le ai cristalizate încă din adolescenţă, este cu atât mai bine pentru tine ca lider, dar mai ales pentru militarii din subordine.

Prima medalie şi prima misiune din Afganistan nu se uită niciodată

Cu tricolorul pe mânecă şi în suflet, am întâlnit-o chiar înainte de plecarea într-o misiune pe timp de noapte, pe locotenent Elena Marinela Piringiu comandant de pluton la Batalionul 2 Manevră Scorpionii Galbeni din Timişoara, dislocaţi acum în Afganistan. Totul ca la carte, am admirat cum a transmis ultimele precizări înainte de a ieşi pe poarta bazei de operaţii înaintate, cum siguri pe ei Scorpionii Galbeni s-au deplasat, ocupându-şi locurile în tehnica de luptă, aşteptând semnalul ,,Roata”, care marcheză astfel începutul deplasării în aria de operaţii a companiei.

Marinela este o sportivă de performanţă şi nu greşesc spunând de talie mondială, aleargă pe distanţe de 10, 20 sau 25 kilometri, participă la concursuri de orientare sportivă unde a obţinut până în prezent 7 titluri de campioană naţională, la individual şi pe echipe, în cadrul clubului Universitatea Craiova. În anul 2008 a fost campioană naţională la categoria elită, în anii 2009 şi 2011 a obţinut locul 1 - faza pe Ministerul Apărării Naţionale.

Tot în anul 2011, în Serbia de data aceasta, a participat la Campionatul European de Orientare Sportivă ocupând locul 2 la individual, proba semi-maraton, iar în anul 2012 în cadrul aceleeași competiţii locul 2 cu echipa Ministerului Apărării Naţionale. A participat la Campionatul Mondial Militar de Orienare Sportivă din Danemarca, anul 2012, reprezentând cu cinste România, clasându-se pe un bine meritat loc 21, din peste 70 de concurenţi.

În palmaresul său a obţinut peste 100 de medalii, pe care ,,când o să am casa mea o să le pun într-un loc special alături de diplomele din Afganistan.

Tot ce ţine de natură îi este comun, modestă din fire, obişnuită cu sudoarea secundelor performanţei, este în permanenţă concentrată pe îndeplinirea misiunii cu succes, a plutonului pe care îl comandă. La începutul executării misiunii, de aici din Afganistan, pentru a le fi mai uşor colegilor din pluton care urmau să sosească eşalonat din ţară, a dorit să execute recunoaşteri cu toate plutoanele companiei, a vizulizat cu ochi ei de campioană la orientare sportivă itinerariile ariei de operaţii.

Suntem o echipă, suntem precum degetele de la o mână. Dacă îţi faci meseria cu plăcere ţi se pare mult mai uşor, eu sunt o persoană care ştiu să lucrez cu oamenii, le explic logic orice avem de lămurit, ..... fiecare secundă în misiune contează.”

Aici, în teatrul de operaţii Afganistan, împreună cu militari precum plutonier major Mihail Onea, locţiitorul comandantului de pluton, subofiţer cu mare experinţă în teatrele de operaţii, caporalii clasa a-III-a Iugoslav Mircov, Siminel Laeşi, Ion Cârstea care sunt la a doua misiune pe pâmânt afgan şi care sunt un plus necesar în cadrul plutonului, transmiţându-le în permanenţă colegilor „atenţie de trei ori atenţie, protecţia personalului este primordială” şi a sergentului-major Denis Titeanu fire deschisă, veselă, încadrat pe funcţia de comandant de grupă care: „pune lucrurile în mişcare, aşa cum vin ele de la locotenenta noastră, comunicarea tot timpul a stat foarte bine, suntem mai mult decât o echipă, suntem o familie. Sunt atent la detalii, până la ultimul şiret încheiat, capabilităţile noastre sunt nemăsurate când este vorba de a ne îndeplini misunea încredinţată!”, cel mai greu este să te menţii, la un nivel înalt indiferent de domeniu, dar comandantul de pluton, locotenent Elena Marinela Piringiu, îl reuşeşte din plin.

Dacă ar fi să aud acum înregistrarea de la Montreal, atunci când gimnasta noastră de aur era notată cu singura notă de 10 din istorie, comentariile Maestrului Emerit al Sportului Cristian Ţopescu se potrivesc ca o mănuşă pentru locotenent Elena Marinela Piringiu, care are în subordine şi execută misiunile aici în Afganistan, cot la cot cu militarii barbaţi.

LINK



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2925 )