News Item: Explozie într-un depozit de muniţie rus - VIDEO
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 19 June 2013 - 11:38:37

Cel puţin patru persoane au fost spitalizate marţi, în urma unor explozii la un depozit de muniţii, în regiunea Samara, în sud-vestul Rusiei, a anunţat un reprezentant al poliţiei locale.



„Patru persoane au fost spitalizate în urma unor explozii într-un poligon”, a declarat Serghei Goldstein, şeful serviciului de presă din cadrul poliţiei regiunii Samara, citat de agenţia Interfax.

Cel puţin cinci explozii au avut loc către ora locală 19.30 (18.30,ora României) într-un depozit de muniţie situat în apropiere de oraşul Ciapaievsk, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat.

Poliţia şi Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă au ordonat imediat evacuarea locuitorilor din satele vecine.

Circulaţia pe o porţiune a autostrăzii care asigură legătura între Samara şi Volgograd, alt oraş din sud-vestul Rusiei, a fost închisă în zona situată în apropiere de depozit.

Exploziile au avut loc în cursul unor operaţiuni ce au vizat distrugerea de muniţie, a anunţat poliţia locală într-un comunicat.

Aproape 13 milioane de tone de muniţii se află în depozit, a precizat Goldstein.

Acest tip de incident este frecvent în Rusia, unde depozitele militare conţin vaste cantităţi de armament şi muniţie depozitate în condiţii adesea rudimentare.

În octombrie 2012, un depozit de aproximativ 4.000 de tone de muniţie aparţinând armatei ruse a explodat, în Ural, terorizând populaţia pe o rază de câţiva zeci de kilometri în jur şi antrenând evacuare a de mii de locuitori.

În mai 2012, un accident de acelaşi tip a provocat moartea a şase militari, în regiunea Nijni-Novgorod (Rusia centrală).


LINK




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.2951 )