Istoria adevărată a Armatei României, cea a etapei parcurse după decembrie 1989, nu s-a scris încă. Nu convine unor oameni politici. Vinovaţi de starea ambiguă a unităţilor din ţară, diferită de aceea a batalioanelor operative, rulate în teatrele de operaţiuni militare. O austeritate împotriva căruia s-au pronunţat militari cu coloană vertebrală. Vocea cea mai puternică fiind a celui care a murit în seara zilei de 20 iunie...

Când scriu aceste rânduri, succesorul său, la comanda Statului Major General, generalul Eugen Bădălan plânge. Plâng inimile a nenumăraţi militari care ştiu ce camarad a fost Mihail Popescu. Iar în rândurile care urmează voi da doar câteva răspunsuri la întrebarea: ce nu se ştie despre generalul care acum a devenit o amintire?

* NU se ştie că la momentul numirii sale, în fruntea Statului Major General, nu mai erau bani pentru salariile şi pensiile achitate de Ministerul Apărării Naţionale. S-a dus la Palatul Cotroceni şi a primit sprijinul adecvat, ca să îi fie alocate fondurile necesare.

* NU se cunoaşte că în ziua când a poposit în biroul SACEUR, comandantul suprem al forţelor aliate din Europa, generalul respectiv l-a primit cu răceală, având prejudecata că are în faţă un simplu... militar din Est. Asta l-a enervat pe generalul Popescu, care după ce i-a explicat gazdei sale ce are de gând să facă pentru modernizarea Forţelor Armate Române, a încheiat cu cuvintele:”Dacă nu reuşesc asta îmi dau demisia!” Uluirea s-a putut vedea pe chipul SACEUR! Imediat i-a chemat la el pe principalii colaboratori, alţi generali aliaţi, cărora le-a spus că aşa ceva nu a mai întâlnit în cariera sa militară. A urmat un dejun de lucru, amical, pe timpul căruia generalii de la Mons i-au arătat un respect real, oaspetelui venit din România. Un general mai hotărât decât citiseră în dosarul de pregătire a vizitei...

* NU se mai menţionează faptul că, atunci când a venit preşedintele Ion Iliescu, dintr-o vizită efectuată în Asia, la aeroport a fost aşteptat de ministrul apărării, Ioan Mircea Paşcu, şi de şeful Statului Major General, generalul Mihail Popescu. Ministrul l-a informat pe preşedinte că trimiterea unui batalion operativ, în Afganistan, ar însemna îndeplinirea ultimei exigenţe privind invitarea în NATO. Iliescu l-a întrebat pe generalul Popescu dacă armata poate face asta. Acesta a răspuns afirmativ. Atunci, preşedintele Ion Iliescu a dispus:”Dacă acesta este preţul intrării în NATO luaţi măsurile necesare.”

* NU se mai ţine minte că atunci când guvernul condus de Adrian Năstase uitase... de fondurile necesare armatei, generalul Mihail Popescu a avut curajul să afirme, la o conferinţă de presă, că în asemenea condiţii, unele misiuni nu mai pot fi îndeplinite. A fost chemat de urgenţă la Palatul Victoria. Statul Major General fierbea deoarece generalul Popescu nu a făcut decât să dezvăluie o tristă realitate. Bine informat asupra consecinţelor imediate ale unei probabile destituiri, în condiţiile în care şeful SMG devenise – şi a rămas şi acum! – CEL MAI POPULAR GENERAL POSTDECEMBRIST, abil, Adrian Năstase s-a limitat la o discuţie tensionată, fără alte urmări.

* NU au uitat militarii, cu grade mici, tururile de forţă ale ministrului Ioan Mircea Paşcu şi generalului Mihail Popescu, în teatrele de operaţiuni militare, unde existau subunităţi ale Forţei Expediţionare Româneşti, adică spaţiul ex-iugoslav, Irak şi Afganistan. Pe timpul acestor desanturi ale liderului civil şi ale celui militar, generalul Popescu avea obiceiul să profite de scurtele pauze pentru a fi printre camarazi, soldaţi, gradaţi, subofiţeri, pe care îi asculta cu atenţie, sub pretextul unei ţigări fumate cu... talpa oştirii. Multe ordine ulterioare le-a dat ţinând cont de opiniile celor care îi apreciau francheţea. Şi căldura umană, marcată de un râs inconfundabil. Sănătos.

* NU au uitat cei care au acţionat în apropierea sa, cum proceda pe timpul momentelor de răgaz, când se afla în Statul Major General. Poposea, neanunţat, în câte un birou. Ca simplu camarad. Atunci vroia să afle ce mai fac familiile interlocutorilor săi. Ce greutăţi au. Cu ce îi poate ajuta. De altfel, muncea de dimineaţa până la ore târzii, în noapte. Primea pe toţi cei veniţi la uşa sa. Ştia să asculte semenii…

* NU i-au plăcut aroganţii. Dar a ţinut la aceia care-i spuneau corect lucrurile. Şi mai avea o calitate extraordinară. Uneori, sub presiunea evenimentelor şi a unor informaţii unilaterale, mai reproşa, câte ceva, unui ofiţer. Când a doua zi constata că lucrurile stăteau altfel decât fusese iniţial informat, chema pe cel vizat şi avea tăria să îşi recunoască eroarea umană. Câţi ca el?... Sub comanda generalului Mihail Popescu, Statul Major General a avut perioada cea mai stabilă, previzibilă şi dinamică, din toată epoca postdecembristă. Sâmbătă, 22 iunie 2013, la orele prânzului, în Cimitirul Militar Ghencea 1, camarazii se vor alinia pentru a da ultimul onor celui care s-a simţit onorat să le fie comandant. La vreme de pace, ca în vremuri de război...
Dumnezeu să îl ierte!