Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

Culorile roşu, galben şi albastru au fost utilizate din vechime de români ca simbol. Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi şi pe lambrechinii stemelor, în canafii şi în picturile de pe pânza drapelului revoluţiei de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Aceleaşi culori s-au regăsit şi pe steagul Agiei Bucureştilor, la 1828, şi pe drapelul militar al principatului Ţării Româneşti. În noiembrie 1834, domnitorul Alexandra Dimitrie Ghica înmâna trupelor Miliţiei primele ei drapele. Ele aveau cele trei culori – roşu, albastru şi galben – dispuse orizontal, cu roşu sus, albastrul la mijloc şi galbenul jos, în proporţii neegale. În acelaşi an, la Iaşi, domnitorul Mihail Sturdza înmâna şi el, trupelor Miliţiei Moldovei, drapele în culorile principatului său, albastru şi roşu (grena).

Ca să diferenţieze drapelul militar de cel comercial, domnitorul Ghica a adoptat, în 1840, un nou model de tricolor pentru cel dintâi – roşu, galben, albastru, cu roşul în partea superioară şi galbenul la mijloc, culorile având lăţimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordat cu aur şi mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar şi cruciată.

La 26 iunie 1848, prin decretul nr.l al Guvernului provizoriu de la Bucureşti se hotăra că steagul principatului Ţării Româneşti să aibă culorile albastru, galben şi roşu, fără să se precizeze însă şi dispunerea lor. Acesta era primul drapel statal românesc.

În iulie 1848, într-un alt decret, guvernul preciza că dispunerea culorilor pe drapelele Miliţiei trebuie să fie verticale, cu albastru la hampă. Aceasta era prima mărturie a unui astfel de steag tricolor, dar care nu era al statului.

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860.

După 1848 şi până la Constituţia din 1866 nu a existat nicio prevedere legală privind dispunerea culorilor tricolorului, atât în perioada caimacamiilor, cât şi în cea a domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când dispunerea s-a păstrat orizontală.

În acel moment nu se putea vorbi despre un drapel tricolor ca însemn al statului decât pentru Ţara Românească şi numai în perioada guveraului provizoriu al revoluţiei paşoptiste, Moldova continuând să aibă aceleaşi vechi culori, roşu şi albastru. Pentru că în toată această perioadă cele două principate nu aveau atribute ale unor state independente, singurele drapele fiind cele ale armatei, reprezentată de Miliţia pamânteană.

Până în 1861 au fost utilizate simultan atât vechile steaguri ale principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, cât şi tricolorul.

La 22 iunie 1861, Alexandru Ian Cuza a decretat tricolorul ca drapel civil oficial al Principatelor Unite. Drapelul era tricolor – roşu, galben, albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea benzilor, nici proporţiile acestui însemn civil. Abia in 1866 acesta era descris: drapelul tricolor, împărţit în trei fâşii, roşu, galben şi albastru asezat orizontal – roşu sus, albastru jos şi galben la mijloc.

Unele surse consideră că până în 1862 banda de sus a fost albastru – precum la tricolorul muntean din 1848 – urmând ca din 1862 culoarea superioară să devină roşu. Constituţia din 1866 a României prevedea: culorile Principatelor Unite urmează a fi albastru, galben şi roşu. Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în 1867. Astfel, culorile drapelului erau aşezate vertical, în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând.

Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi pe cele princiare, în centru, cele civile neavând stemă.

Aşa va rămâne drapelul statului roman până la Constituţia din 1948, când i se va ataşa noua stemă. Constituţiile din 1952 şi 1965 vor menţine aceeaşi situaţie. Drapelul ţării va fi, deci, asemănător cu cel militar, cu deosebirea că acesta avea franjuri şi denumirea unităţii şi deviza armatei înscrise pe el.

În timpul Revoluţiei din 1989, stema R.S.R. a fost îndepărtată de pe drapele, zona centrală a drapelului fiind ruptă sau tăiată. Noua Constituţie, din 1991, va reveni la prevederile de dinainte de 1948. În ceea ce priveşte drapelele actuale ale armatei române, ele reiau, în principiu, vechile prevederi constituţionale din perioada 1866-1947.

Condiţiile în care este arborat sau când este coborât în bernă, drapelul României, sunt prevăzute în Legea nr. 75 din 16 iulie 1994. El se arborează în mod permanent pe edificiile şi sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediile partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturi, la sediile misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale statului român în străinătate, precum şi la reşedinţele şefilor acestora.

Drapelul se arborează cu prilejul Zilei naţionale şi a altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autoritatile locale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de orice fel care navighează sub pavilion românesc.

Drapelul militar este scos din biroul comandantului cu ocazia prezentării lui trupelor, la festivitatea depunerii juramântului militar, la paradele trupelor şi reviste de front, la predarea sau primirea comenzii unităţii, la darea onorurilor cu ocazia unor funeralii militare, sau oricând se ordonă.

Guvernul este singurul organism oficial care poate stabili zilele de doliu naţional, în care drapelul Romaniei se arborează în bernă.

Cea mai mare colecţie de drapele şi stindarde se găseşte la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I” şi numără 10.826 exponate. Unele dintre ele sunt drapele din secolul al XIX-lea, altele sunt de data mai recentă. Sunt stindarde, drapele militare româneşti (toate drapelele şi stindardele armatei române de la 1834 până astăzi, drapele ale unor organizaţii cu caracter militar, pavilioane regale, fanioane, flamuri, jaloane, drapele folosite la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria în 1922 la Alba Iulia, copii şi reconstituiri după diferite modele de drapele româneşti, accesorii pentru drapele, etc.), steaguri şi fanioane străine. Multe dintre drapelele vechi au flamura deteriorată (uneori lipseşte aproape în totalitate) sau sfâşiată de gloanţe ori săbii. Drapele utilizate în timpul Războiului de Independenţă au fost păstrate până în 1928-1929 în sala tronului din Palatul Regal, trecând apoi în patrimoniul Muzeului.

Printre atracţiile colecţiei se numără drapelul cu însemnele domnitorului Constantin Ipsilanti, datând de la începutul secolului al XIX-lea, primele drapele militare instituite de Mihai Sturdza în Moldova şi Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească, la 1834, apoi cele ale lui Barbu Ştirbei, Grigore Alexandru Ghica, Alexandra loan Cuza, Carol I, Ferdinand I, Carol II, Mihai I şi numeroase drapele străine.

Prin Legea nr. 96/1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al Romaniei. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional. Semnificaţia culorilor drapelului: albastrul cerului- libertate, galbenul ogoarelor-dreptate, roşul sângelui – frăţie.