News Item: Uniunea Europeană, supravegheată de NSA în cadrul programului PRISM
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 01 July 2013 - 11:36:14

Uniunea Europeană (UE) a anunţat duminică faptul că a întrebat autorităţile americane despre acuzaţiile de spionare a unor instituţii europene şi că aşteaptă răspunsuri.



„Suntem la curent cu informaţii de presă. Am contactat imediat autorităţile americane, la Washington şi la Bruxelles, şi le-am prezentat informaţiile de presă”, a anunţat Comisia Europeană (CE) într-un comunicat.

„Ele ne-au spus că verifică exactitatea informaţiilor publicate ieri (sâmbătă) şi că vor reveni”, a adăugat CE, precizând că „nu va face comentarii suplimentare în acest satdiu”.

Uniunea Europeană (UE) a fost una dintre „ţintele” agenţiei americane de supraveghere electronică NSA, acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice la nivel mondial în cadrul programului PRISM, scrie săptămânalul german „Der Spiegel” în ediţia de duminică.

„Der Spiegel” îşi întemeiază acuzaţiile pe documente confidenţiale, despre care a aflat în parte cu ajutorul fostului consultant american NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre PRISM.

Într-unul dintre aceste documente, datat în septembrie 2010 şi clasat „strict confidenţial”, NSA descrie modul în care spionează Ambasada UE la Washington.

Este vorba nu doar despre microfoane instalate în clădire, ci şi despre o infiltrare în reţeaua informatică, permiţându-i să citească e-mailuri şi documente interne. Reprezentanţa UE la ONU era supravegheată în acelaşi fel, tot potrivit acestor documente, în care europenii sunt desemnaţi în mod explicit ca „ţinte de atacat”.

NSA şi-a extins operaţiunile până la Bruxelles. În urmă cu „peste cinci ani”, scrie „Der Spiegel”, experţi în securitate din cadrul UE au descoperit un sistem de ascultare a reţelei telefonice şi de Internet a clădirii Justus-Lipsius, principalul sediu al Consiliului UE, care ajungea până la cartierul general al NATO, la periferia Bruxelles-ului.

În 2003, UE a confirmat descoperirea unui sistem de ascultare telefonică a birourilor mai multor ţări, între care Franţa şi Germania. Însă este dificil să se afle dacă este vorba despre acest caz despre care scrie „Der Spiegel”.

Publicaţia germană a postat pe site şi reacţii din partea unor personalităţi europene, ca preşedintele Parlamentului European (PE), germanul Martin Schulz, care apreciază că „dacă acest lucru se confirmă, este vorba despre un scandal imens”. „Acest lucru va dăuna în mod considerabil relaţiilor dintre UE şi Statele Unite”, a adăugat el. În opinia ministrului luxemburghez de Externe Jean Asselbron, „Statele Unite ar face mai bine să îşi supravegheze serviciile lor de informaţii decât pe aliaţii lor”.

Spionajul american este „scăpat de sub orice control”, apreciază el, subliniind că activităţile în domeniul informaţiilor „sunt justificate de lupta împotriva terorismului (…). UE şi diplomaţii săi nu sunt terorişti”.

Tot pentru site-ul „Der Spiegel”, eurodeputatul ecologist Daniel Conh-Bendit îndeamnă la o întrerupere imediată a negocierilor supra tratatului de liber-schimb transatlantic, atât timp cât nu s-a semnat cu Statele Unite un acord asupra protecţiei datelor. Negocieri în acest sens, lansate în 2011, nu s-au finalizat încă.

Uniunea Europeană a cerut miercuri Statelor Unite să îi furnizeze „cât mai rapid posibil” răspunsuri la întrebări despre programul american de supraveghere PRISM.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3019 )