News Item: Emisiune numismatică dedicată aniversării a 140 de ani de telecomunicaţii militare
(Category: DIVERSE)
Posted by justme
Monday 01 July 2013 - 17:14:50

Începând cu data de 1 iulie, Banca Naţională a României va lansa o emisiune numismatică formată dintr-un set de trei monede, din aur, argint şi tombac cuprat, se arată într-un comunicat publicat vineri.



Aversul monedei din aur redă imaginea unor militari transmisionişti din Primul Război Mondial realizând legături telefonice, telegrafice şi radio pe un câmp de luptă. Reproducerea s-a făcut după o metopă de pe Monumentul eroilor din arma geniului – Leul, din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „100 LEI” şi anul de emisiune „2013”.

Aversul monedei din argint redă imaginea unor militari transmisionişti din Primul Război Mondial realizând legături telefonice, telegrafice şi radio pe un câmp de luptă, reproducere după o metopă de pe Monumentul eroilor din arma geniului – Leul, din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „5 LEI” şi anul de emisiune „2013”.

Aversul monedei din tombac cuprat redă imaginea unor militari transmisionişti din Primul Război Mondial realizând legături telefonice, telegrafice şi radio pe un câmp de luptă – reproducere după o metopă de pe Monumentul eroilor din arma geniului – Leul, din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „1 LEU” şi anul de emisiune „2013”.

Reversul, comun celor trei monede, prezintă furgonul unui telegraf de campanie, reprodus după un desen din 1877 de Sava Henţia, un soldat transmisionist din Primul Război Mondial, reprodus după statuia de pe Monumentul eroilor din arma geniului – Leul, din Bucureşti, inscripţiile „1873” şi „140 DE ANI”, iar la exterior, inscripţia în arc de cerc „TELECOMUNICATII MILITARE”.

Setul de monede, ambalate în capsule de metacrilat transparent, va fi însoţit de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactată în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 250 seturi monede. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 1.750,00 lei/set.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3026 )