News Item: Directorul Băncii Vaticanului a demisionat
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 01 July 2013 - 23:42:20

Directorul Băncii Vaticanului, Paolo Cipriani şi adjunctul său, Massimo Tulli au demisionat astăzi în cadrul unei anchete a justiţiei italiene asupra instituţiei Sfântului Scaun.



Demisiile vin după ce vineri monseniorul Nunzio Scarano a fost arestat alături de un agent secret şi de un broker. Cei trei au fost acuzaţi că au vrut să transfere 20 de milioane de euro în Italia din Elveţia pentru prietenii monseniorului Scarano. Interimatul funcţiei de director general va fi preluat de actualul preşedinte al băncii.

De asemenea, organigrama instituţiei va include un nou post, cel de director de risc, care va avea grijă ca banca să respecte normele financiare, informează Reuters. Cipriani a fost anchetat în 2010 alături de preşedintele de atunci al băncii pentru încălcarea normelor italiene privind spălarea de bani. La acea vreme, garda financiară a confiscat 23 de milioane de euro dintr-un cont deţinut de Vatican la o bancă din Roma.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3029 )