Tranzacţii suspecte de peste un milion de euro efectuate prin conturile Băncii Vaticanului (IOR) deschise în alte bănci. Sunt cel puţin treisprezece transferuri de bani a căror origine nu este cunoscută şi mai ales beneficiarul real şi scopul, informează miercuri publicaţia Corriere.

Exact aşa cum s-a întâmplat cu cele 23 de milioane de euro, pe care au încercat, în 2010, să le mute de la Credito Artigiano la JP Morgan. Pe acest lucru se concentrează verificarea procurorilor de la Roma care contestă infracţiunea de spălare de bani de către Paolo Cipriani, directorul general, şi adjunctul său, Massimo Tulli, proaspăt demisionaţi din funcţie. În câteva zile va fi anunţată închiderea anchetei realizate ca un preludiu la actul de acuzare. Dar acesta este doar primul capitol într-o investigaţie care continuă şi care se extinde asupra multor altor infracţiuni posibil comise în ultimii trei ani de către liderii de la Institutul pentru Opere Religioase (IOR).

Ancheta încredinţată procurorilor Stefano Pesci şi Stefano Rocco Fava şi coordonată de adjunctul Nello Rossi, a fost finalizată. Aceasta permite procurorilor să solicite închiderea anchetei împotriva fostului preşedinte, Ettore Gotti Tedeschi, acuzat pentru aceeaşi infracţiune tocmai în legătură cu transferul celor 23 de milioane de euro.

Bancherul Ettore Gotti Tedeschi, a declarat că nu a avut nicio autoritate de a acţiona în depozite şi a susţinut mereu că a fost ţinut departe de operaţiunile băncii datorită „dorinţei mele de a schimba regulile şi de a face procedurile mai transparente”.
Dorinţă ignorată de către Direcţia Generală, aşa cum rezultă şi din actele de procedură care au dus la Monseniorul Nunzio Scarano, acuzat de a fi încercat să readucă din Elveţia 20 milioane de euro din proprietatea armatorilor D'Amico, care chiar astăzi vor fi interogaţi în biroul procurorului. Interceptările telefonice care sunt ataşate la informaţiile anchetatorilor, demonstrează cât de strânse sunt relaţiile lor cu Tulli.

Din interceptările telefonice rezultă, potrivit anchetatorilor că, conducerea Băncii Vaticanului ar fi permis accesul persoanelor din afara acesteia, mai ales „laice” şi aceasta în pofida interdicţiilor impuse. Un întreg capitol al raportului este dedicat activităţilor lui Scarano în Banca Vaticanului (IOR), demonstrând cum prelatul a pus conturile sale la dispoziţia prietenilor săi pentru „spălarea” de bani.

Monseniorul Nunzio Scarano „justifică în mod formal creditele, spunând că ar face parte din veniturile sale externe de natură personală, creând astfel un obstacol real, spre adevăratul beneficiar economic al tranzacţiei şi oprind, în acest mod, trasabilitatea banilor. Acest fapt a stârnit îndoieli cu privire la originea şi legalitatea bunurilor străine”.

Investigaţia privind toate aceste tranzacţii continuă, dar se caută totodată şi sursele de bogăţie ale lui Scarano, care are conturi numeroase în IOR în Italia şi în străinătate şi a avut acces la depozitele de la Administraţia Patrimoniului Scaunului Apostolic, de care s-a ocupat până acum o lună.

Dintr-o conversaţie interceptată cu armatorul Cesare D'Amico, „se poate deduce că angajatorul a aranjat o plată de la Monte Carlo pentru "primii douăzeci" (probabil 20 de mii de euro) în favoarea preotului, anunţând alte bonusuri pentru începutul lunii viitoare”.