News Item: Iaşi: Paradă a „Lupilor Negri“ poimâine pe Pietonal
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 09 July 2013 - 11:30:26


Foto: semperfidelis.ro


„Lupii Negri“ pleacă în Afganistan direct de pe bulevardul Ştefan cel Mare.



Batalionul 151 Infanterie Războieni va defila joi dimineaţa pe bulevardul Ştefan cel Mare. Ceremonialul este programat să înceapă la ora 11, la acesta urmând să fie prezent şi ministrul apărării, Mircea Duşa. Angajaţii Primăriei au început deja să mute ghivecele cu pomi de pe bulevard pentru a face loc paradei.

„Lupii Negri” au solicitat ca ceremonia de rămas-bun să se desfăşoare pe noul pietonal, nu la unitate, cum se întâmpla până acum. Ne-au trimis în acest sens o adresă, pe care Primăria a aprobat-o. Este o unitate militară care face cinste Iaşului“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga.

Misiunea „Lupilor Negri“ în Afganistan este programată să dureze şase luni. Va fi cea de-a patra misiune a batalionului în Afganistan, după cele din 2003, 2005 şi 2009. Trupele NATO dislocate în Afganistan ar urma să se întoarcă acasă până la sfârşitul anului viitor.


„Ziarul de Iaşi”, 9 iulie 2013



This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3057 )