News Item: Generalul Bontic, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 12 July 2013 - 14:40:55


Foto: ziuaveche.ro


Generalul Neculai Bontic, adjunct al IGJR, este urmărit penal pentru 17 fapte de luare de mită şi abuz în serviciu, fiind acuzat că a primit de la subordonaţi bunuri de peste 130.000 de lei ca să-i protejeze în carieră şi le-ar fi impus să îi alimenteze maşinile personale cu carburanţi din unitate. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu aproximativ 80.000 lei, susţin procurorii.



„Este o anchetă în desfăşurare la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Jandarmeria Română a pus la dispoziţia anchetatorilor documentele necesare în această anchetă”, au precizat pentru adevărul.ro surse din cadrul Jandarmeriei Române.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari au început urmărirea penală faţă de Bontic Neculai, general maior, adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

Procurorii l-au acuzat pe Bontic pentru următoarele infracţiuni:

• abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată
• 17 infracţiuni de luare de mită
• participaţie improprie la infracţiunea de delapidare, în formă continuată.

Mai exact, arată procurorii în rechizitoriu, „în perioada 2005 – 2012, Bontic Neculai, în calitate de adjunct pentru logistică al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, a pretins şi a primit de la subordonaţii săi din unităţile din Bucureşti şi din ţară mai multe bunuri, estimate în acest moment la o valoare de peste 130.000 lei, pentru ca, în schimb, uzând de prerogativele funcţiei sale, să îi protejeze pe aceşti subordonaţi pe parcursul carierei profesionale”.

De asemenea, Bontic le-ar fi impus subordonaţilor ca, în mod periodic, să alimenteze cu carburanţi auto aflaţi în patrimoniul unităţilor de jandarmerie autoturismele sale. În plus, le-a mai cerut ca, în timpul programului de lucru, să folosească bunurile şi resursele aparţinând unităţilor în care îşi desfăşurau activitatea şi să presteze diverse tipuri de servicii în folosul său personal. Ca atare, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a fost prejudiciat cu aproximativ 80.000 lei.

Învinuitului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, mai spun reprezentanţii DNA, care precizează că „începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Generalul Neculai Bontic a fost audiat, în 17 iunie, de procurorii militari anticorupţie.

Surse judiciare au precizat atunci că Bontic a dat declaraţii într-un dosar în care sunt verificate mai multe achiziţii făcute de Jandarmeria Română în anii precedenţi, dar şi în legătură cu fapte de corupţie presupus comise de şefi ai Jandarmeriei.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3071 )