News Item: Spitalul Militar din Timişoara, primul din provincie acreditat pentru prelevare/transplant de ţesut osos şi tendinos
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 18 July 2013 - 14:01:51


Foto: ziarelive.ro


Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Militar „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a fost acreditată recent de Ministerul Sănătăţii pentru prelevarea şi transplantul de ţesut osos şi tendinos, fiind prima din ţară, după Spitalul Colentina din Bucureşti, unde se practică astfel de manevre chirurgicale.



Intervenţiile chirurgicale vor fi efectuate de echipa de medici de la clinică, condusă de şeful clinicii, conf. dr. Fabian Romulus Tatu, medic primar ortoped. „Unitatea medicală timişoreană colaborează cu Banca de ţesuturi din cadrul Spitalului Colentina, singura din ţară la acest moment. Totodată, conducerea clinicii a aplicat pentru intrarea în Programul Naţional de Transplanturi, fapt ce ar duce la decontarea costurilor acestor proceduri terapeutice, iar pacienţii vor beneficia de operaţii şi de tratament gratuit”, a declarat miercuri conf. dr. Fabian Romulus Tatu.

Acreditarea unităţii medicale este valabilă pentru 5 ani. Spitalul Militar din Timişoara intrase la un moment dat în vizorul autorităţilor locale pentru a-l comasa cu Municipalul, care are deficit de spaţii, multe clinici în care-şi desfăşoară activitatea fiind revendicate de foştii proprietari.

În această primăvară, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, declara la Timişoara, după ce a vizitat spitalul, că este deschis la dialog cu administraţia locală în ceea ce priveşte transferul unor edificii şi terenuri, dar a subliniat că Spitalul Militar din Timişoara este încadrat în gradul III şi va intra în gradul II, ca urmare a dotărilor.

Din cauza faptului că numărul cadrelor militare s-a redus foarte mult în judeţ, după aderarea ţării noastre la NATO, Spitalul Militar din Timişoara nu mai tratează exclusiv această categorie socială, ci primeşte şi civili, iar dotările unităţii sunt performante.

Multisecularul Spital Militar din Timişoara este declarat monument istoric şi se află în zona ultracentrală a oraşului. Începuturile acestuia se leagă de istoria armatei austriece. După 164 de ani de stăpânire otomană, în care populaţia locală nu a putut beneficia de servicii medicale, noii stăpânitori ai Banatului (primul guvernator, Contele de Mercy, Griselini şi Împăratul Josef al II-lea) au considerat că ar fi bine ca aici să se construiască un aşezământ de sănătate. În 1757, se finalizează Spitalul de Regiment. Din august 1944, activitatea Spitalului a fost deosebit de intensă, el devenind un adevărat spital de campanie, unde erau trataţi şi prizonierii de război. În prezent, spitalul dispune de secţii de medicină internă şi chirurgie.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3110 )