News Item: CIA îşi închide bazele secrete din Afganistan
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 24 July 2013 - 17:58:14

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a Statelor Unite a început să-şi închidă bazele secrete din Afganistan, marcând astfel începutul retragerii dintr-o regiune care a transformat instituţia dintr-un serviciu de informaţii într-o unitate antitero, cu propriile sale închisori, echipe paramilitare şi drone, scrie „The Washington Post”.



Acesta este un pas important în procesul de transferare a resurselor CIA în alte zone de conflict. Închiderile bazelor au fost descrise de oficialii americani drept primii paşi dintr-un plan care urmăreşte reducerea numărului de baze CIA în Afganistan de la 12 la şase până la sfârşitul anului viitor, când treupele militare americane se vor retrage de pe teritoriul afgan.

În afară de Al-Qaeda, CIA are o nouă serie de provocări, precum monitorizarea evenimentelor din Orientul Mijlociu şi livrarea de arme rebelilor sirieni. Noul director CIA, John Brennan, a declarat că vrea ca agenţia să se concentreze pe spionajul tradiţional.

Cu toate astea, principala bază militară americană din Kabul va funcţiona în continuare, la fel ca şi flota de drone care patrulează zonele din apropiere de graniţa cu Pakistanul.

Momentul retragerii agenţilor CIA încă nu a fost stabilit şi depinde, într-o oarecare măsură, de câte trupe americane vor rămâne pe teritoriul ţării după 2014, mai scrie cotidianul de la Washington. Administraţia Obama urmează să reducă numărul trupelor militare de la 63.000, în prezent, la 10.000, după 2014.

O retragere completă a trupelor americane ar declanşa, probabil, o redimensionare drastică a bazelor CIA, care s-a bazat pe infrastructura americanilor şi a ţărilor aliate de pe teritoriul ţării.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3143 )