News Item: 121 de de angajaţi ai MApN au salarii mai mari ca ministrul Duşa
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 26 July 2013 - 15:51:00

Ministerul Apărării Naţionale a publicat pe site un tabel cu veniturile pe luna iulie ale angajaţilor din aparatul central al instituţiei, în care ministrul Mircea Duşa este al 122-lea în tabel în ierarhia salariilor. Acesta are un venit lunar ce depăşeşte cu puţin 5.000 de lei, în timp ce alţi subordonaţi de ai săi au salarii aproape duble, întrucât cel mai mare salariu de la Apărare îl are un ofiţer care câştigă 12.107 lei lunar.



Documentul este disponibil pe site-ul ministerului şi cuprinde în 48 de pagini, salariile a 2.874 de angajaţi ai instituţiei, pe diferite grade: ofiţeri, subofiţeri, ministru, secretar general, civili. Cele mai mari salarii din minister le primesc doi ofiţeri, care au salarii de 12.107 lei, respectiv, 11.040 lei, în timp ce salariul ministrului Mircea Duşa este de 5.361 lei.

Secretarul general, 7.194 lei

Un salariu mai mare ca şeful Apărării are şi secretarul general al MApN, cu un venit de 7.194 de lei, potrivit evidenţei amintite, fiind al 19-lea angajat în topul salariaţilor ministerului. Potrivit structurii conducerii MApN, funcţia de secretar general este deţinută de către Munteanu Codrin-Dumitru, doctor în ştiinţe administrative la SNSPA. Din CV-ul său reiese că Munteanu este secretar general din 30.01.2013, după ce anterior a deţinut mai multe funcţii de conducere în administraţia locală şi centrală.

Astfel, în declaraţia de avere pe anul 2012, Munteanu a realizat un venit de 12.890 lei, în calitate de inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, 41.012 lei din funcţia de prefect al judeţului Covasna, 10.899 lei de pe urma activităţii de lector universitar la Babeş Bolay şi 6.375 lei din funcţia de membru al comisiei Agenţiei Naţioanale a Funcţionarilor Publici (ANFP).

Categoriile de ofiţeri

Potrivit site-ului LINK, ofiţerii reprezintă „categoria de personal militar al Armatei cu pregătire universitară, lideri militari, capabili să conducă subordonaţii pentru misiunile primite, să definească şi să impună standarde de pregătire şi comportament. Ofiţerii se formează profesional prin pregătire desfăşurată în instituţii militare şi civile de învăţământ superior”. În aceeaşi secţiune se mai precizează că formarea ofiţerilor în activitate se realizează pe două filiere complementare.

Totodată, titulatura de „ofiţer” cuprinde mai multe grade militare, în funcţie de structura de care aparţin: Forţe terestre, Forţe Navale sau Forţe Aeriene.

Cheltuieli de personal: peste 2 miliarde

Totodată, o evidenţă a ministerului arată că în perioada 1.01.2013- 30.06.2013, ministerul a decontat pentru plata cheltuielilor de personal suma de

1.942.515.535 lei. Potrivit explicaţiilor din evidenţă, în cadrul cheltuielilor de personal intră:

Plata drepturilor salariale în lei şi valută cuvenite personalului Ministerului Apărării Naţionale în ţară şi în străinătate, inclusiv plata contribuţiilor sociale obligatorii datorate de către angajator;

- Plata diurnei în valută cuvenită personalului dislocat în teatrele de operaţii şi personalului care participă la activităţi internaţionale;

- Plata indemnizaţiei de delegare în ţară;

- Plata drepturilor salariale în natură, a compensaţiei lunare pentru chirie, cuvenită personalului militar care nu deţine spaţii de locuit, precum şi plata altor drepturi salariale în bani.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3159 )