News Item: Căderea unui „prinţ roşu”, la final
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 30 July 2013 - 23:51:16


Foto: voanews.com


Partidul Comunist Chinez (PCC) se pregăteşte să joace actul final al afacerii Bo Xilai – procesul. Fostul secretar al PCC al Chongqing şi ex-membru al Biroului Politic al partidului aflat la putere în China a fost inculpat şi acuzat de corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere, deschizând calea spre proces, care, potrivit agenţiei oficiale de presă, ar putea debuta la jumătatea lunii august. El riscă o pedeapsă maximă de închisoare pe viaţă.



Procesul fostului responsabil chinez căzut în dizgraţie, Bo Xilai, aflat în central celui mai vast scandal la vârful puterii în China, va avea loc în august. Bo Xilai care a deţinut puterea în cel mai mare oraş al Chinei, Chongqing, din sud-estul Chinei, a fost exclus din partid anul trecut şi acuzat că a luat mită după condamnarea soţiei sale pentru uciderea unui om de afaceri britanic. Căderea sa a expus partidul comunist la suspiciuni de corupţie la nivele înalte ale ierarhiei sale, suprapunându-se peste diviziunile interne înaintea tranziţiei puterii unei noi echipe.

Scandalul din jurul lui Bo Xilai, care era unul din cei 25 membri ai puternicului Birou Politic al PCC, a scos la lumină profundele diviziuni de la vârful statului. Populismul şi charisma lui Bo, neobişnuite printre puternicii regimului, erau controversate în sânul partidului. Pregătirile procesului său au făcut obiectul unor îndelungate tranzacţii de culise, susţin experţii. După căderea sa, au apărut dezvăluiri privind amploarea şi violenţa unei mişcări represive care viza ansamblul opozanţilor fostului stăpân absolut al Chongqingului, oraş tentacular autonom cu peste 30 milioane locuitori.

Visul spulberat spre„nemurire”

Bo Xilai este unul dintre „Prinţii roşii”, cum sunt numiţi în China descendenţii celor „opt nemuritori”, cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Mao. El şi-a văzut cariera întreruptă brutal chiar când spera să devină unul din cei „nouă nemuritori” ce conduc China - în Comitetul Permanent al Biroului Politic. Dosarul a fost încredinţat Curţii din oraşul Jinan şi deci procesul va avea loc în capitala provinciei Shandong, la 400 km sud de Beijing. „Departe de Chongqing şi destul de aproape de capitală”, preciza o sursă apropiată dosarului.

Bo Xilai încarnează ascensiunea politică a „prinţilor roşii”, fiii foştilor revoluţionari care au participat alături de Mao la ascensiunea comuniştilor la putere, în 1949. Ascensiunea sa a urmat calea clasică a celor din aparatul de partid, clădindu-şi cariera în provincie, în special în Dalian, înainte de a fi promovat fulgerător secretar general al PCC în Chongqiang, primar al oraşului şi membru al Biroului Politic al partidului, în 2007. S-a evidenţiat prin cruciada sa foarte mediatizată contra corupţiei, cu mii de arestări şi procese antimafia, foarte criticate de apărătorii drepturilor omului. A lansat campanii de propagandă cu slogane şi cântece „roşii” şi popularitatea sa a deranjat inamicii săi care urmăreau dorinţa sa de a urca treptele puterii centrale.

Este un proces politic sensibil cu multiple implicaţii pentru noul lider de la Beijing, Xi Jinping. Pentru noua echipă instalată la putere la Beijing în martie, miza acestui proces depăşeşte simpla personalitate a lui Bo, chiar dacă este vorba despre liderul cel mai înalt plasat care este judecat. Totul depinde de pericolul pe care îl reprezintă încă în ochii foştilor lui camarazi şi de exemplul pe care vor să îl dea. Natura condamnării şi tratamentul care îi vor fi rezervate acuzatului vor oferi un indiciu clar al direcţiei politice, sociale şi economice pe care o va urma preşedintele chinez.

În momentul în care echipa preşedintelui Xi Jinping şi a premierului Li Keqiang speră să avanseze reforme economice, „cazul Bo este o plagă pentru partid care dacă nu o închide, va continua să sângereze”. Corupţia şi deturnarea de fonduri sunt crime economice, în timp ce abuzul de putere se referă probabil la acoperirea de către Bo Xilai a uciderii britanicului Heywood de către soţia sa. Presa oficială pune procesul pe seama campaniei anticorupţie lansată de preşedintele chinez.

Declanşatorul Wang

Pentru Bo Xilai totul s-a prăbuşit la 6 februarie 2012. Wang Lijun, unul din apropiaţi şi şeful poliţiei oraşului Chongqing, s-a refugiat la consulatul american dintr-un oraş vecin, având cu el dosare compromiţătoare pentu Bo. În special despre moartea britanicului Neil Heywood, amic al familei Bo şi asociat de afaceri cu soţia acestuia, Gu Kailai, avocat de succes. Corpul lui fusese descoperit în noiembrie precedent, în camera unui hotel de lux. Oficial, cauza morţii a fost abuzul de alcool şi trupul i-a fost incinerat rapid. Specialist în medicină legală, Wang a prelevat ţesuturi asupra cadavrului şi mai târziu a înregistrat mărturia lui Gu Kailai, super-poliţistul declarând americanilor că Haywood a fost otrăvit de soţia lui Bo.

Sexul, banii şi familia au jucat un rol în acest foileton relevat de media chineză în timpul procesului lui Gu Kailai, care declara că a dorit „să îşi protejeze fiul, Bo Guagua”, un fel de playboy pe care britanicul îl ajuta să urmeze studii în Marea Britanie. Diplomaţii americani nu l-au ţinut pe Wang în consulat şi au găsit o soluţie cu autorităţile chineze. Wang a ieşit din consulat încadrat de agenţi ai securităţii chineze şi condus la Beijing. În septembrie, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „defectare, corupţie şi abuz de putere”.

Începută ca un vulgar fapt divers, afacerea Bo Xilai s-a transformat într-o problemă politică, căreia liderii de la Beijing speră să îi pună capăt la procesul anunţat.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3173 )