News Item: Armata afgană va avea nevoie să fie susţinută după 2014
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 31 July 2013 - 15:15:48


Foto: armyrecognition.com


Armata afgană este tot mai eficientă în asigurarea securităţii teritoriului ţării, dar va avea nevoie de o importantă susţinere internaţională după retragerea trupelor americane în 2014, apreciază Pentagonul într-un raport, relatează AFP, conform Mediafax.



În acest raport publicat marţi, destinat congresmenilor americani, publicat de două ori pe an, Departamentul Apărării relevă progrese ale trupelor afgane, care conduc operaţiunile de securizare pe cea mai mare parte a teritoriului afgan şi luptă împotriva talibanilor.

„Asigurarea faptului că aceste progrese vor fi durabile este un lucru dificil, atât timp cât mărimea exactă şi structura prezenţei americane şi NATO după 2014 nu este stabilită”, subliniază, însă, Pentagonul.

Armata afgană efectuează în prezent „aproape toate operaţiunile de luptă”, iar zonele cele mai populate din ţară sunt tot mai sigure, se arată în raport. Însă, pentru a face faţă ameninţării insurgenţilor talibani, ea va avea nevoie „de un ajutor continuu şi de o susţinere militară” până la finalul mandatului ISAF, în decembrie 2014, potrivit acestui document.

„După această dată, ea va avea nevoie în continuare de formări, consiliere şi susţinere - inclusiv o susţinere financiară - pentru compensarea punctelor sale slabe”, mai scrie Pentagonul.

Preşedintele Barack Obama s-a angajat să pună capăt prezenţei militare americane în Afganistan până la sfârşitul lui 2014, iar administraţia sa a negociat cu Kabulul menţinerea unei prezenţe militare reduse după retragere.

Fricţiuni între administraţia americană şi preşedintele afgan Hamid Karzai complică, însă, negocierile cu privire la menţinerea unor militari americani după 2014. Potrivit „New York Times”, Statele Unite ar intenţiona să accelereze retragerea şi să nu lase niciun militar în Afganistan.

În raportul publicat marţi, Pentagonul oferă asigurări că Obama studiază în continuare toate opţiunile posibile şi că urmează să ia o decizie cu privire la mărimea unui eventual contingent american după 2014.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3177 )