News Item: India urmează să lanseze primul portavion pe care l-a construit - VIDEO
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 12 August 2013 - 11:09:49

India va lansa luni primul portavion pe care l-a construit, cu un buget de aproximativ cinci miliarde de dolari, într-un efort de modernizare a echipamentului său militar care provine, în parte, de la fosta Uniune Sovietică.



Lansarea oficială a navei de 40.000 de tone va avea loc în portul Kochi (sud), în prezenţa unor oficiali militară de rang înalt şi diplomaţi. Portavionul va marca intrarea Indiei în clubul restrâns al ţărilor care concep şi construiesc portavioane, din care fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Rusia sau Franţa.

„Am avut nevoie de opt ani pentru a-l concepe”, a declarat inginerul-şef al armatei, A.K. Saxena.

Lucrările au înregistrat o întârziere de doi ani. După efectuarea unei serii de teste, portavionul va intra în serviciu la orizontul lui 2018. El va fi însoţit de fosta navă de război rusă Admiral Groşkov, redenumită INS Vikramaditya, care urmează să fie livrată până lasfârşitul lui 2013, cu o întârziere de patru ani.

India deţine în prezent un singur portavion, o navă britanică de 60 de ani, achiziţionată în 1987 şi redenumită INS Viraat.

Guvernul indian investeşte miliarde de dolari în modernizarea echipamentului său militar. Potrivit firmei KPMG, ţara va cheltui aproximativ 112 miliarde de dolari cu înarmarea în perioada 2010-2016.

Guvernul a anunţat sâmbătă că primul submarin nuclear construit de indieni este pregătit pentru teste.

Premierul Manmohan Singh a declarat că este „încântat să afle că reactorul cu propulsie nucleară de la bordul INS Arihant, primul care a fost construit în India, este în stare de funcţionare”.


LINK




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3225 )