News Item: Tensiuni între Marea Britanie şi Spania
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 13 August 2013 - 01:58:36

Nave de război se pregăteau luni să plece din Anglia pentru manevre în Mediterana prevăzute „de mult timp” potrivit Londrei, dar care au loc în plină perioadă de intensificare a tensiunilor cu Madridul pe tema Gibraltarului, unde o fregată britanică urmează să facă o escală.



Fregata HMS Westminster va pleca marţi spre apele micului teritoriu britanic din sudul peninsulei iberice, unde va ajunge în cursul săptămânii, a anunţat luni Ministerul britanic al Apărării (MoD).

Este vorba despre patru nave de război care vor participa la exerciţiile „Cougar 13” în Mediterana şi în Golful Persic.

Între nave se află şi portelicopterul HMS Illustrious, care urma să părăsească portul Portsmouth luni dimineaţa şi care a fost autorizat de Spania să facă escală la Baza Navală Rota, în sudul ţării.

Aceste exerciţii anuale sunt organizate pentru a treia oară, consecutiv, şi este vorba despre o „mobilizare de rutină, prevăzută de mult timp”, potrivit ministrului britanic al Apărării Philip Hammond.

Potrivit MoD, navele vor face escală într-un „anumit număr de porturi mediteraneene”, după care vor participa la un exerciţiu împreună cu armata albaneză, în Marea Adriatică. Ele vor trece apoi prin Marea Roşie şi Oceanul Indian spre Golf, unde vor participa la exerciţii cu ţări partenere din regiune.

Însă aceste manevre se desfăşoară în contextul în care tensiunile diplomatice între Londra şi Madrid cu privire la Gibraltar - un teritoriu de şapte kilometri pătraţi cedat Marii Britanii în 1713, locuit de aproximativ 30.000 de persoane - s-au intensificat din nou începând de la sfârşitul lui iulie.

„Premierul este dezamăgit, evident, de eşecul Spaniei de a elimina controalele suplimentare în acest weekend”, a anunţat Downing Street, apreciind că aceste controale, care duc la crearea unor cozi lungi de aşteptare, „au motive politice şi sunt complet disproporţionate”.

„Suntem acum în curs de a examina ce căi legale ne sunt deschise”, a anunţat purtătorul de cuvânt. „Va fi o acţiune fără precedent. Prin urmare, vrem să examinăm cu atenţie înainte de a lua decizia de a angaja acţiuni în justiţie”, a adăugat el.

De asemenea, Spania a anunţat că studiază posibilitatea de a se adresa Naţiunilor Unite sau Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga.

Spania „nu va renunţa” la controalele sale de la frontiera cu Gibraltarul, un teritoriu britanic, a anunţat luni Ministerul spaniol de Externe, răspunzând astfel Londrei, care a afirmat că ia în calcul o acţiune legală împotriva Madridului.

„Ceea ce spunem este că măsurile, controalele noastre, sunt legale, proporţionate. Suntem obligaţi să le facem pentru Schengen”, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului spaniol de Externe.

„Nu vom renunţa la acestea”, a adăugat el.

Gibraltarul, la fel ca Regatul Unit, nu aparţine spaţiului Schengen.

Autorităţile din Gibraltar au provocat furia Madridului, instalând în Mediterana, în Golful Algeciras, blocuri de beton care formează un recif artificial, într-o încercare de a pune capăt unor ani de incursiuni de care îi acuză pe pescarii spanioli că le efectuează în apele pe care le consideră ca aparţinându-le.

De atunci s-au format cozi lungi de aşteptare la frontieră, iar Gibraltarul afirmă că Spania şi-a multiplicat controlele vamale ca represalii. De asemenea, Madridul a anunţat că intenţionează să introducă o taxă rutieră în valoare de 50 de euro la frontiera cu acest teritoriu britanic.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3227 )