News Item: Uniunea Europeană şi armele pentru Egipt
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 19 August 2013 - 15:52:08

Chiar dacă se situează după SUA şi Rusia, Uniunea Europeană este un important furnizor de arme al Egiptului, potrivit datelor Institutului Internaţional de Studii pentru Pace din Stockholm (SIPRI).



În această duminică, Cei 28 au anunţat că-şi vor revizui de urgenţă relaţiile cu Egiptul şi că vor lua măsuri pentru impulsionarea procesului democratic şi stoparea violenţei din ţară, pe care o consideră „nejustificată” şi pentru care responsabilizează în principal guvernul interimar şi armata, transsmite Rador, care citează El Mundo.

În anul 2011, Egiptul a primit arme în valoare de 400 milioane de euro (cca 533 milioane de dólari), dintre care trei sferturi provin din Rusia. Cifrele varíază multe de la an la an: în 2012, vânzările totale au fost estimate de Sipri la doar 170 milioane de euro.

Cel mai actual raport oficial al UE se referă la 2011 şi, potrivit acestuia, au fost aprobate licenţe pentru exportarea de arme şi de echipamente militare ale UE pentru această ţară în valoare de 303 milioane de euro. Cea mai mare parte (102 milioane) a fost destinată avioanelor fabricate în principal de Spania şi Franţa.

Pe al doilea loc (65 milioane) se află vehículele, cu Germania în frunte cu 57,3 milioane de euro. Din totalul de 303 milioane, Spania este cea de-a doua ţară a UE cu cele mai mari licenţe, 79,6 milioane de euro, destinate aproape exclusiv avioanelor.

Pe primul loc se află Franţa, cu 107 milioane de euro, sumă împărţită între echipamente electronice (26 milioane), tehnologíe pentru dezvoltare şi producţie de arme (25 milioane), avioane de luptă (22 milioane) şi bombe şi rachete (21 milioane).

Germania continuă să deţină locul al treilea cu 74,2 milioane de euro.

UE a aprobat în anul 1998 un cod de conduită privind exportul de arme, în care se stabilesc o serie de reglementări ca interzicerea vânzării de arme „când există un pericol clar că ar putea fi folosite pentru represiune internă” sau atunci când în ţara de destinaţie există încălcări ale drepturilor omului. Vânzarea de arme nu este permisă nici atunci când ele pot „cauza sau prelungi” conflicte armate.

Reuniune de urgenţă, la Bruxelles

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene se întâlnesc în şedinţă de urgenţă, la Bruxelles, să discute despre criza politică din Egipt şi despre eventuale măsuri, după ce, duminică, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi cel al Consiliului European Herman Van Rompuy au făcut apel la încetarea imediată a violenţelor.

Cele mai multe ţări din UE au condamnat conflictele violente din Egipt, dar acum urmează să dea un răspuns la unison.

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că UE trebuie să reevalueze situaţia din Egipt şi relaţiile cu această ţară. Aceasta ar pute duce la sistarea ajutoarelor, chiar dacă majoritatea asistenţei acordate de Uniune Egiptului este, practic, suspendată. De asemenea, UE ar putea impune sancţiuni individuale pentru anumite personalităţi politice sau militare.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3245 )