News Item: CIA admite oficial implicarea în lovitura de stat din Iran
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 20 August 2013 - 23:40:31



CIA a recunoscut oficial că a fost în spatele loviturii de stat ce l-a vizat pe prim-ministrul iranian Mohammad Mosaddeq în 1953.



Recunoaşterea a fost obţinută de Arhiva Naţională de Securitate şi publicată la 18 august.

„Implicarea americană şi britanică în izgonirea lui Mosaddeq au fost de mult timp cunoscute publicului, dar acum este vorba de prima recunoaştere oficială din partea CIA că agenţia a ajutat la planificarea şi punerea în executare a loviturii de stat”, potrivit documentelor din Arhivă.

Oficialii agenţiei declaraseră anterior că documentele CIA despre cazul din 1953 sunt rare şi majoritatea acestora au fost fie pierdute, fie distruse în anii 1960.

O istorie internă anterioară, Bătălia pentru Iran, a fost lansată în 1981, dar a fost puternic şlefuită şi au fost înlăturate toate referirile la TPAJAX, numele de cod pentru operaţiunea condusă de SUA. În versiunea recent lansată a acestei istorii, există trimiteri la TPAJAX.

Mossadeq a fost un prim-ministru ales democratic în Iran între anii 1951-1953, când guvernul său a fost răsturnat prin lovitură de stat. Succesorul său, despre care se spune că a fost ales de către MI6 (Military Intelligence, Section 6) din Marea Britanie şi CIA, a fost Fazlollah Zahedi, un general iranian. Generalul Zahedi a demisionat din funcţia de ministru de interne în 1951, din cauza criticilor pe care le-a primit cu privire la modul în care a tratat o demonstraţie, potrivit istoriei spuse de CIA.

Bătălia pentru Iran se concentrează mai mult, cel puţin în prima parte, pe chestiunea petrolului din ţară, care implică atât Marea Britanie, cât şi Statele Unite, şi datează cel puţin din 1872, an cu care începe documentul.

Potrivit documentului, şahul Persiei, Nasir al-Din, „în schimbul numerarului atât de necesar”, a acordat antreprenorului german, Baronul de Reuter, o concesiune vizând exploatarea tuturor mineralelor din ţara sa, cu excepţia aurului, argintului şi pietrelor preţioase.

Deşi de Reuter nu a găsit petrol, acesta a fost găsit de succesorul său, un speculant britanic pe nume William Knox D'Arcy, care a vândut acţiunile la „Prima Companie de Exploatare” şi a înfiinţat repede două sonde producătoare de petrol în 1904.

Relaţia dintre britanici şi perşi a început să se deterioreze după Primul Război Mondial, cu o dispută asupra modului în care ar trebui împărţite profiturile din petrol. În 1932, concesiunea a fost anulată, fiind redactată una nouă. (De asemenea, în 1935, Persia a fost redenumită Iran).

În timp ce Iranul a furnizat aliaţilor petrol pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, grevele şi mai multe reclamaţii au afectat foarte mult situaţia în 1940. La scurt timp după ce a fost semnat un nou contract în 1949, care acorda Iranului un procent de 20 la sută din venitul distribuit, în loc de procentul de 50 la sută pe care îl urmăreau liderii ţării, au avut loc alegeri care l-au adus la putere pe Mossadeq. Partidul Frontului Naţional Mossadeq dorea naţionalizarea petrolului, iar disputele muncitoreşti au condus la instaurarea legii marţiale în 1951. La scurt timp după aceea, Şahul a semnat o lege prin care s-a dispus preluarea de către stat a companiei producătoare de petrol, ceea ce a dus şi mai mult la deteriorarea relaţiei britanico-iraniene, culminând în ianuarie 1952, când Mossadeq a ordonat ca toate consulatele britanice să fie închise, precum şi închiderea tuturor centrelor de informaţii şi culturale la scurt timp după.

Iranul a cerut un împrumut de la Statele Unite, necesar pentru a ajuta ca industria de petrol să îşi desfăşoare activitatea fără probleme, fără ajutor din exterior, dar preşedintele Dwight Eisenhower a respins cererea. Următoarea acţiune a fost lovitura de stat din august 1953 care l-a răsturnat pe Mossadeq, după care disputa cu privire la petrol a fost „rezolvată în condiţiile care îi fuseseră propuse lui Mossadeq - industria de petrol a fost naţionalizată, dar operaţiunile sale erau direcţionate de către un grup de companii petroliere străine”. Herbert Hoover Jr. a acţionat în calitate de consilier special pe probleme de petrol al Secretarului de Stat şi a jucat un rol-cheie în cadrul negocierilor, conform CIA.

În descrierea făcută lui Mossadeq, CIA se concentrează mai mult pe modul în care acesta a tratat cu Marea Britanie. După ce Reza Shah a preluat puterea pentru 20 de ani, apelând la naţionalism latent iranian, „Mossadeq a folosit acest naţionalism trezit şi dorinţa de independenţă pentru a se menţine la putere şi pentru a sfida Marea Britanie”, a declarat CIA în document.

Documentele includ de asemenea, mai multe piese de comentarii de propagandă, pregătite de către CIA şi care încercau să îi creeze o imagine negativă lui Mossadeq.

Despre unul dintre articole, intitulat Serviciul de spionaj al lui Mossadeq, documentele din Arhivă spun:

„Această piesă de propagandă îl acuză pe prim-ministru de faptul că se pretinde a fi salvatorul Iranului şi susţine că el a construit un vast aparat de spionaj pe care l-a antrenat în aproape fiecare sector al societăţii, de la armată la ziare şi până la liderii politici şi religioşi. Amestecând imaginile alianţei sale cu criminalul Qashqai Khan şi bolşevicii, autorul spune: Acesta este modul în care salvezi tu Iranul, Mossadeq? Noi ştim ce vrei să salvezi. Doreşti să salvezi dictatura Mossadeq în Iran!”

În plus, există un proiect de text pentru o declaraţie a Departamentului de Stat, după lovitura de stat care a precedat înlăturarea lui Mosaddeq.

Refuzul de a fi declasificat părţi ale documentelor referitoare la lovitura de stat chiar şi după ce o mare parte a informaţiilor se scurseseră prin alte mijloace, iar implicarea CIA în lovitura de stat fusese recunoscută de cel puţin doi foşti preşedinţi, induce confuzie.

În timp ce Arhiva de Securitate Naţională salută decizia CIA de a face aceste materiale publice, aceasta arată în mod clar că aceste materiale ar fi putut fi declasificate în siguranţă cu mulţi ani în urmă, fără riscul de a vătăma securitatea naţională.

Directorul adjunct al Arhivei, Malcolm Byrne, a cerut comunităţii de informaţii americane să facă pe deplin disponibile înregistrările rămase din perioada loviturii de stat. „Nu mai există un bun motiv de a păstra secrete despre un astfel de episod critic în trecutul nostru recent. Faptele de bază sunt cunoscute de orice şcolar din Iran. Ascunderea detaliilor doar denaturează istoria şi alimentează inventarea de mituri de către toţi cei implicaţi”.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3250 )