News Item: Organismul UE pentru protecţia datelor va face investigaţii în scandalul Prism
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Thursday 22 August 2013 - 12:51:37


Organismul european însărcinat cu protecţia datelor şi vieţii private va întreprinde propria anchetă, pentru a stabili dacă reglementările privind viaţa privată au fost încălcate de programele secrete de supraveghere ale Statelor Unite.



Într-o scrisoare trimisă luni, 19 august, comisarului pentru justiţiei Viviane Reding, Jacob Kohnstamm, preşedintele grupului Articolul 29, a afirmat că organismul pe care-l conduce va evalua controversatul program Prism şi toate celelalte programe ale Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din Statele Unite.

Printre principalele cerinţe ale grupului se numără informaţii precise referitoare la tipul de date colectate şi securitatea accesării acestora, precum şi lămuriri privind respectarea de către programele americane de colectare a datelor a legislaţiei europene şi internaţionale.

"Colectarea şi accesul comunităţii americane de informaţii la date ale unor persoane care nu sunt cetăţeni ai Statelor Unite sunt motive de preocupare pentru comunitatea internaţională de protecţie a datelor. Grupul Articolul 29 consideră că este de datoria sa să evalueze în mod independent în ce măsură este periclitată şi poate chiar încălcată protecţia oferită de legislaţia UE în domeniul protecţiei datelor şi ce consecinţe pot avea Prism şi programele asemănătoare asupra respectării secretului datelor personale ale cetăţenilor noştri", a scris Kohnstamm.

Grupul Articolul 29, care reuneşte organismele naţionale de protecţie a datelor din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, este consultant al instituţiilor UE în domeniul politicilor legate de protecţia datelor. Grupul a mai spus că va cerceta şi dacă UE are propriile programe de urmărire şi interceptare.

Scrisoarea a fost trimisă şi comisarului pentru afaceri interne Cecilia Malmstrom, preşedintelui Parlamentului European Martin Schultz şi preşedintelui Comisiei europarlamentare pentru libertăti Civile Juan Lopez Aguilar.

Disputa iscată de programele americane de supraveghere a ameninţat, pentru scurtă vreme, să întârzie tratativele comerciale între UE şi SUA, dar cele două părţi au convenit să înfiinţeze un grup de lucru care să verifice acuzaţiile şi să lucreze în paralel. Comisia Europeană şi reprezentanţi ai preşedinţiei lituaniene a UE vor negocia în numele Uniunii.

Purtătoarea de cuvânt a Vivianei Reding, Mina Andreeva, a declarat luni că puterea executivă a UE salută "susţinerea puternică" a poziţiei Bruxelles-ului de către Articolul 29.

Amploarea culegerii de informaţii de către NSA, inclusiv stocarea înregistrărilor telefonice şi a datelor colectate de pe internet, a fost prezentată pe larg într-o serie de documente dezvăluite presei de către avertizorul de integritate Edward Snowden. Astfel s-a aflat că înseşi instituţiile UE au fost ţinta supravegherii din partea Statelor Unite.

Pe de altă parte, autorităţile britanice au provocat indignarea opiniei publice, prin reţinerea şi interogarea partenerului ziaristului de la Guardian care l-a intervievat pe Snowden şi i-a publicat dezvăluirile.

Duminică, David Miranda, cetăţean brazilian, a fost interogat vreme de nouă ore la aeroportul Heathrow din Londra, în baza legilor britanice antiterorism, fiind apoi eliberat fără a i se aduce vreo acuzaţie.

Marţi, autorităţile britanice au susţinut că măsura a fost "întemeiată legal şi procedural".


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3252 )