News Item: Generalul SRI Ion Ştefănuţ, trecut în rezervă
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Friday 30 August 2013 - 15:31:57


Foto : mediafax.ro


Generalul-maior Ion Ştefănuţ, din cadrul SRI, a fost trecut în rezervă vineri, printr-un decret semnat de preşedintele României, Traian Băsescu.



“Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 30 august a.c., Decretul privind trecerea în rezervă a domnului general-maior – cu două stele Ion Ştefănuţ din Serviciul Român de Informaţii”, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Generalul-maior Ion Ştefănuţ a fost şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, din cadrul SRI. În anul 2003, generalul Ion Ştefănuţ a fost decorat de directorul CIA, George Tenet, pentru sprijinul acordat Statelor Unite ale Americii în combaterea terorismului.

În 2007, se zvonea că şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, generalul Ion Ştefănuţ, alături de adjunctul directorului SRI, generalul Dumitru Zamfir, şi şeful Inspectoratului de Contraspionaj al SRI, generalul Ionel Bidireci, urmează să fie trecuţi în rezervă şi eliberaţi din funcţii.Schimbarea ar fi trebuit să aibă loc şi din cauza fugii din România a lui Omar Hayssam.

LINK




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3275 )