News Item: Test eşuat al rachetei Bulava, mândria arsenalului nuclear al Rusiei
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 10 September 2013 - 01:41:11


Foto: wuxinghongqi.blogspot.com


Armata rusă a ratat vineri primul test al rachetei intercontinentale Bulava, pe care Moscova o consideră mândria arsenalului său nuclear, susţinând că poate trece de orice scut antirachetă.



Acest eşec care l-a determinat pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, să amâne, probabil până în anul 2014, darea în exploatare a două submarine nucleare din generaţia a patra, prevăzută iniţial pentru sfârşitul anului în curs, relatează în ediţia de astăzi cotidianul „Kommersant”, preluat de Agerpres.

Racheta a fost lansată în dimineaţa zilei de 6 septembrie de pe submarinul „Aleksandr Nevski”, în Marea Albă, în apropierea peninsulei Kamceatka. După primul minut de la lansare s-a produs o disfuncţionalitate în faza a doua de zbor a rachetei.

Obiectivul testului l-a constituit comportamentul sistemelor balistice ale submarinelor, nu evaluarea performanţelor rachetei, de unde rezultă şi decizia de a amâna lansarea submarinelor „Vladimir Monomah” şi „Aleksandr Nevski”, ce vor fi echipate cu rachete Bulava. Ministrul Şoigu a ordonat cinci noi teste cu această rachetă pentru a verifica performanţele ei.

Racheta Bulava poate transporta câte zece ogive cu ghidaj propriu şi are o rază de acţiune de 8.000 de kilometri. Potrivit Moscovei, ea poate trece de orice scut antirachetă, inclusiv cel american, şi va permite Rusiei, împreună cu racheta Topol cu lansare terestră, să menţină paritatea nucleară cu SUA pentru cel puţin încă o jumătate de secol.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://semperfidelis.ro/news.php?extend.3313 )