Negociatorii de la FMI au cerut includerea în acordul refăcut cu România ca Guvernul să se angajeze ca, până în 2016, să nu mai fie companii cu capital majoritar de stat, cu excepţia unor domenii strategice. În cele din urmă s-a renunţat la această clauză, a declarat ministrul Economiei Varujan Vosganian, citat de Mediafax.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că este nevoie de un angajament politic pentru ca în 2016 statul să mai deţină participaţii majoritare doar la unele companii energetice şi din domeniul apărării.

„Ar trebui un angajament politic ca până la finalul mandatului, în 2016, să nu mai fie companii cu capital majoritar de stat. Am spus şi FMI, care a cerut includerea în acordul refăcut a acestui angajament, dar până la urmă s-a renunţat. Am spus ca în doi ani să nu mai existe în România, cu excepţia unei zone din energie şi nucleului de securitate, companii cu capital majoritar de stat”, a declarat Vosganian citat de Mediafax.

Ministrul Vosganian ne prezintă o situatie ceva mai „fericită” decât cea a Greciei. Desigur, datoriile României la FMI şi CE sunt cu vreo 200 de miliarde de euro mai mici decât cele ale Greciei, iar ţara nu este condusă de un „Task Force” de birocraţi de la Bruxelles, instalaţi în cele mai importante ministere, asa cum se întâmplă la Atena.

În Grecia, Comisia Europeană şi FMI insistă pe închiderea sau privatizarea urgentă a industriei de apărare, reprezentată de Hellenic Defense Systems (EAS). În caz contrar, primirea unei tranşe de un miliard de euro din imprumutul UE-FMI, în luna octombrie, iese din discuţie.

Guvernul elen a propus Bruxelles-ului un plan de reformă a EAS, arătând că această companie nu poate fi lichidată, din cauza îngrijorărilor guvernului legate de apărarea natională. Grecia este, de altfel, un importator mare de echipamente militare şi un client fidel al Germaniei şi Suediei în acest domeniu. Însă Comisia nu vrea să audă de aceste consideraţii şi a trimis un e-mail guvernului elen în care arată că propunerile privind restructurarea companiei şi/sau pensionarea timpurie a angajaţilor sunt inacceptabile, din cauza costurilor.

În Polonia se poate altfel

Că se poate si altfel, cu o altfel de politică economică şi cu o altfel de strategie faţă de marii membri UE, o arată Polonia. La începutul lunii septembrie, cea mai importantă companie poloneză de apărare, Polish Defence Holding (PDH), s-a angajat luni într-un parteneriat cu Boeing pentru a explora domenii în care cele două ar putea coopera în viitor. În acelaşi timp, PDH împreună cu BAE Systems au prezentat în cadrul expoziţiei MSPO de la Kielce tancul PL-01, o colaborare care facilitează şi o eventuală reorientare a PDH în vederea extinderii peste graniţele polone. Polonia a şi semnat un contract cu India pentru livrarea a 200 de vehicule blindate. Foarte interesant, Ministerul de Finanţe al Poloniei este singurul acţionar al PDH.

În Grecia, situaţie similară cu cea de la EAS şi la Larco General Mining and Metallurgical Company, care este unul dintre cei mai mari producători de nichel din lume, o piaţă pe care oligarhii ruşi deţin primele poziţii. Larco a intrat de curand în portofoliul Autorităţii elene pentru privatizare (TAIPED), creată la cererea FMI, pentru a se ocupa cu privatizarea activelor statului. TAIPED deţine peste 52% din actiunile Larco, restul revenind Băncii Naţionale Elene şi companiei naţionale de electricitate. Numai că TAIPED a menţionat de la început că Larco nu va putea fi privatizată şi a propus, sună cunoscut, lichidarea companiilor şi vinderea bucată cu bucată a proprietăţilor companiei.

În Grrecia totul se vinde bucată cu bucată

Lovitura finală în afacerea privatizării industriei miniere din Grecia, scrie Kathimerini, a venit în luna martie, când Comisia Europeană a pornit o investigaţie legată de subsidiile primite de acest sector din partea statului, de peste 105 milioane de euro, care ar încălca legislaţia european privind concurenţa. Comisia insistă pe acest subiect şi mai aduce ca argument pentru privatizare sau închiderea companiei preţul mare al electricităţii (care înseamnă 30% din costurile de producţie a nichelului şi a altor metale neferoase), care face produsele necompetitive la nivel internaţional. Inchiderea Larco ar insemna pierderea a 1.500 de slujbe şi a încă 4.000 legate indirect de Larco. Oricum, angajaţii nu au fost plătiţi de luni de zile.

Soluţia „miraculoasă”

Cu toate acestea, premierul Greciei, Antonis Samaras, a declarat, pe 10 septembrie, în cadrul unui discurs ţinut la Salonic, că economia Greciei îşi revine. „Începând cu anul viitor vom avea o nouă scădere a datoriei, la care s-au angajat să contribuie creditorii noştri”, a spus Samaras. Desigur, el şi miniştrii săi au soluţii pentru creşterea economică. In timp ce minele de nichel se închid, există soluţia miraculoasă a minelor de aur.

Companiile Eldorado şi Glory Resources dezvoltă, în total, patru mine de aur în Grecia şi au promis că vor transforma Grecia în cel mai mare producător de aur din Europa. Companiile australiene si canadiene au început să întrevadă posibilitatea unor profituri mult mai mari in Grecia, într-un moment în care activitatea guvernamentală este supervizată de aşa-numita Task Force Greece, condusă de un fost vicepreşedinte BERD - neamţul Horst Reichenbach.

Până ca Grecia să fie nevoită să apeleze la FMI şi UE, European Goldfields, compania care deţinea proiectele miniere amintite a avut nevoie de cinci ani pentru a obţine permisele de mediu. Însă după ce ţara a fost lovită de criză, atitudinea guvernului s-a schimbat. „Grecia s-a trezit şi a devenit conştientă de potenţialul minier. Politicienii realizează că o poziţie în favoarea proiectelor miniere este o soluţie pentru crearea locurilor de muncă”, spunea, în decembrie 2012, un reprezentant al australienilor de la Glory Resources, citat de Bloomberg.

Care locuri de muncă? Eldorado a creat 800 de locuri de muncă mina Skouries, de lângă Salonic. A mai promis, la începutul acestui an, că va mai angaja 200 de persoane.

Numai că, în iulie 2012, Eldorado a anunţat că va amâna începerea producţiei la mina Skouries şi îşi va reduce cheltuielile cu 35%. Decizia este motivată de scăderea preţului aurului (cu 22% în 2012). În această vară, Reurters cita mai mulţi specialişti care estimau că, dat fiind că reducerea costurilor de exploatare a aurului este foarte dificilă, cel mai probabil scăderea preţului aurului va duce la inchiderea activităţilor miniere, până o nouă revenire pe burse.

Aşadar aceasta este ceea ce au primit grecii, cărora li s-a promis, din nou sună cunoscut, că ţara lor va fi cel mai mare producător de aur din Europa. Preţul aurului a fost cel care a dictat şi astfel ne putem întreba dacă întregul proiect de la Roşia Montana nu este mai mult legat de speculaţiile bursiere de la Toronto decât de profitabilitatea exploatării din România. Să nu uităm că listarea la bursa din Toronto s-a produs în 2000, când nu începuse nicio exploatare şi nici avizele necesare nu erau obţinute, lucru care poartă un cel puţin vag iz de speculă.