Un articol de Pr. Ene BRANISTE

Cea mai veche si mai importanta dintre sarbatorile ortodoxe inchinate cinstirii Sfintei Cruci este Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. In aceasta zi sarbatorim de fapt amintirea a doua evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci:

- Aflarea Crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul si inaltarea ei solemna in vazul poporului, de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua de 14 septembrie din anul 335.

- Aducerea sau intoarcerea Sfintei Cruci de la persii pagani, la anul 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in Biserica Sfantului Mormant (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, dupa ce patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor, la 14 septembrie 630.

Dupa marturia unei cronici anonime, sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci ar fi luat fiinta in anul 335; in acel an, in ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea celebrei bazilici construite de imparatul Constantin cel Mare deasupra mormantului Domnului (Martyrium), iar a doua zi, fiind adunati acolo cu acel prilej multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului a aratat, pentru prima data, de pe amvonul bisericii, sfantul lemn al Crucii Rastignirii, ca sa-l vada si sa-l venereze toti cei de fata. De atunci a ramas definitiv ziua de 14 septembrie ca sarbatoare a “inaltarii” sau “Aratarii” Sfintei Cruci. Cu timpul, sarbatoarea principala de la 13 septembrie, adica praznuirea sfintirii bisericii lui Constantin, care prilejuise inaltarea solemna a Sfintei Cruci, a ramas in umbra si, desi a fost celebrata prin slujba zilei, care figureaza inca in Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a ramas ca o simpla inainte-praznuire a sarbatorii Inaltarii Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adaugat si amintirea aflarii Sfintei Cruci, care se sarbatorea pna atunci la date diferite: la unii in Vinerea Patimilor, la altii in Lunea Pastilor.

Cu toate ca pelerina apuseana Egeria afirma ca aflarea Crucii a avut loc in aceeasi zi in care s-a sfintit Biserica Sfantului Mormant, adica la 13 septembrie, se pare ca, la inceput, Aflarea Sfintei Cruci si Inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate si serbate la date diferite, asa cum, de altfel, le gasim inca pana astazi la unele popoare crestine. Astfel, pe cand Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste pretutindeni (inclusiv la catolici) la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e sarbatorita in Biserica apuseana la 3 mai: lnventio Sanctae Crucis, sarbatoare care asociaza cultul Crucii cu festivitatile pascale, fiind la origine aniversarea anuala a sfintirii Bazilicii Sfintei Cruci din Roma, zidite de Sfanta Elena in amintirea crucii salvatoare, care se aratase pe cer fiului ei. Aici, Sfanta Elena a adus apoi o parte din lemnul sfant al crucii descoperite de ea, care se pastreaza pana acum. La abisinieni si in Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbeaza la 4 mai, iar la copti si la arabi, la 6 martie. Ca o reminiscenta a vechii sarbatori a Aflarii Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privita in calendarul ortodox de azi duminica a treia din Paresimi, numita a Sfintei Cruci.

Fiind sarbatoare de origine palestiniana, la inceput, Inaltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitata la Ierusalim unde, precum am vazut, se pastra lemnul Crucii Rastignirii, de la descoperirea lui pana la 634 (635), cand a fost adus la Constantinopol. Procesiunea solemna, prin care se cinstea odinioara Sfanta Cruce in Cetatea Sfanta, s-a pastrat, de altfel, acolo pana astazi in randuiala slujbei din ziua de 14 septembrie. Cu timpul, sarbatoarea s-a extins si in partile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o noua stralucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, de cnd Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol, generalizandu-se treptat, pna prin sec. VI, in toata Biserica de Rasarit. In Calendarul roman, sarbatoarea a fost introdusa de papa Serghie I (687-70: care era antiohian de origine, iar in Biserica Armeana, Inaltarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci sarbatori mai mari si are data variabila, fiind sarbatorita in duminica cea mai apropiata de 14 septembrie (intre 11-17 septembrie).

Spre deosebire de alte praznice imparatesti, Inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mantuitorului.

A doua sarbatoare importanta a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Pastilor, numita Duminica Crucii, cu data variabila, instituita la Constantinopol in sec. VIII.

Caracteristica slujbei din aceste doua sarbatori principale ale Sfintei Cruci este ritualul scoaterii solemne si venerarii sau inchinarii Sfintei Cruci, care are loc intre Utrenie si Liturghie. El inlocuieste si aminteste ceremonia liturgica a expunerii (aratarii sau inaltarii) solemne si a venerarii generale a Sfintei Cruci, care avea loc odinioara la Ierusalim, apoi si la Constantinopol, in Vinerea Patimilor din cultul bizantin, dar a pierdut din importanta si stralucirea de odinioara, fiind eclipsata de ritualul poste¬rior al Prohodului; in schimb, si-a pastrat amploarea si importanta din vechime la sirieni, la copti: egipteni si la armeni.

In calendarul ortodox mai avem inca doua sarbatori, mai putin importante, ale Sfintei Cruci (fara serbare) si anume:
Ziua de 1 august, care coincide cu inceputul postului Sfintei Marii si se numeste Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viata facatoarei Cruci, in amintirea liberarii minunate a grecilor din robia saracinilor, pe timpul imparatului Manuel Comnenul (sec. XII), cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci. In unele biserici (rusesti) se face sfintirea Apei mici.

Alta sarbatoare (fara tinere) a Sfintei Cruci este la 7 mai, cnd praznuim Pomenirea aratarii semnului Sfintei Cruci pe cer in timpul imparatului Constantie (fapt petrecut, probabil, la 351 si relatat intr-o scrisoare a Sfantului Chiril al Ierusalimului catre imparatul Constantie). Slujba zilei aminteste acest eveniment, slavind Sfanta Cruce (vezi Mineiul pe mai, ziua 7).
In cadrul Octoihului, avem, de asemenea, doua zile pe saptamana consacrate cinstirii speciale si permanente a Sfintei Cruci in serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe si anume miercurea si vinerea. In aceste zile, cantarile Octoihului de la toate glasurile, care se combina cu cele ale sfintilor din Minei, cinstesc Patimile Domnului si Crucea Rastignirii, instrumentul patimirii Lui si altarul pe care Iisus S-a adus pe Sine jertfa pentru mantuirea lumii.